Cercuri ştiinţifice studenţeşti, cercetare şi creativitate, cursuri on-line, articole, biblioteca electronică şi o listă de discuţii         NimbleX - a small but versatile operating system

Universul Energiei   

Resurse

Recomandările Centrului pentru Dezvoltarea Creativităţii Studenţilor în Energetică

      Activităţi
Prezentare      

Înfioraţi de răcoarea nopţilor de iarnă-primavară, fără să ne dăm seama, ne trezim făcând un bilanţ, unul energetic: kilocalorii si kilowattore; nu este foarte optimist, ca de altfel şi bilanţurile energetice de care ne ocupăm în profesiunea noastră, în care doar prefixele se schimbă: GigaCalorii, MegaWattOre. Soluţii radicale nu găsim. Poate nu le vedem, dar s-ar putea să le fi întrezărit alţii. Cine să fie aceştia, decât întelepţii lumii, de când îi ştim şi până azi. Dar lumea a avut şi are mulţi înţelepţi şi nu poţi să-i cuprinzi pe toţi, aşa că e nevoie de un criteriu de alegere.

Într-o asemenea noapte, răcoroasă şi înstelată, obosit de atâta frământare, care nu mă conducea la găsirea criteriului căutat, mi-am zis: mai bine privesc bolta cerească, acolo este ordine şi nici o stea nu se abate de la drumul ei; Steaua Polară stă mereu cuminte la locul ei şi priveşte senină la roiul de stele ce se rotesc încet-încet în jurul ei. Şi brusc, am avut o revelaţie. Ce-ar fi, m-am gândit eu, să aleg dintre întelepţii lumii pe aceia care au privit mai cu osebire bolta cerească, poate şi ei s-au frământat ca şi mine, dar au întrezărit răspunsul.

Răscolind prin biblioteci şi frunzărind câte o dată tomuri prăfuite, am reuşit să alcătuiesc o listă, fireşte incompletă, dar totuşi grăitoare. Sălăşluiesc în ea: Pitagora, Platon, Eudocsiu, Aristotel, Aristarh şi bineînţeles Ptolemeu, încă din vremuri vechi, iar mai apropiaţi de noi: Copernic, Tiho Brahe, Keppler, Galilei, Decartes, Newton, Kant, Laplace si Merschel; în vremurile noastre: Hubble, Jeans, Planck, Einstein, Friedman, Edington, Lemaitre, De Sitter, Gamow, Bethe, Dikke, Penzias si Wilson şi încă mulţi alţii. Pe toţi i-au frământat aceleaşi întrebări: "Cine suntem?", "De unde venim?" şi "Încotro ne ducem?", dar răspunsurile nu au fost mereu aceleaşi.

Însuşirea lor cronologică este un subiect pasionant şi captivant, dar departe de puterile noastre şi de ţelul acestei prezentări. Şi totuşi există o legătură care transpare cam de la Newton încoace, în operele care exprimă gândirea acestor minţi luminate, apare tot mai des un concept, desemnat în prezent prin acelaşi cuvânt, indiferent de limba în care este scris: apare energia; la început timid, dar în prezent, aproape exclusiv. Putem noi oare să căpătăm o perspectivă mai largă asupra energiei, cercetând mai cu atenţie operele lor? Să încercăm.

Asa cum ştim, cosmologia este ştiinţa fundamentată de operele celor amintiţi mai sus, şi ea încearcă să dezlege tainele universului nostru, căutând să lege trecutul cel mai îndepărtat, cu prezentul şi viitorul. În secolul XX, ea a tins să se transforme dintr-o ştiinţă contemplativă şi speculativă, într-o ştiinţă experimentală. Cel mai interesant scenariu cosmologic este cunoscut sub denumirea de Big-Bang (Marea Explozie). Inspiratorii lui au fost Albert Einstein (1916) şi Edwin Hubble, iar iniţiatorii scenariului: meteorologul şi matematicianul rus Alexandru Friedman (1922) şi abatele belgian Georges Lemaître (1927), ambii căutând soluţii ale ecuaţiilor relativităţii generalizate, care să exprime expansiunea Universului, descoperită de Hubble (1920). Există şi alte scenarii asemănătoare ale Marii Expozii, dar toate au un numitor comun: sunt explozii mari de microenergie, căci anihilarea proton-antiproton dă un miliard de electronvolţi, iar anihilarea electron-pozitron poate să dea 1 milion de ori mai puţin, iar 1 Giga-electronvolt reprezintă o zecime de milionime de Joule.

Pe scurt, baza energetică a Universului este microenergia legată de structura sa microscopică. Aşa a fost la început, aşa este şi acum şi nu sunt motive să fie altminteri in viitor. Omenirea însă a început să folosească energia cu mult înainte de a fi conştientă de acest fapt, căci microcosmosul ni s-a dezvăluit abia în secolul XX, iar Universul darnic ne-a servit cu microenergie concentrată, în combustibili şi radiaţie solară, în cantităţi aparent inepuizabile, din care ne-am înfruptat din plin şi plini de nepăsare. Este firesc să numim macroenergie această energie concentrată, iar ştiinţa care se ocupă de toate aspectele ei, macroenergetică. Este chiar meseria noastră.

(Adaptare după articolul "Universul energiei. Macroenergia", autor Alexandru-Ionuţ Chiuţă)


       

Resurse pentru publicul larg

4 Căutarea informaţiilor : motoare de căutare, ghiduri de subiecte, colecţii de adrese

4 Subiecte ştiinţifice : ştiinţele vieţii, ştiinţele exacte, ştiinţele pământului, ştiinţele mediului, ştiinţele socio-umane, ştiinţele materiei, ştiinţele inginereşti şi aplicative

4 Întrebări şi răspunsuri : Universul Energiei, energie, energetică, sisteme energetice, fractali, creativitate, rezolvarea problemelor, realizarea unui sit Web, alegerea unei cariere, comunităţi studenţeşti, media cu care termini facultatea, Clubul inginerilor energeticieni

4 Pagini de istorie : Politehnica din Bucureşti, ingineri şi profesori universitari


Resurse pentru specialişti

4 Organizaţii din domeniul energiei : asociaţii, centre de cercetare, comisii, companii, conferinţe, grupuri, forumuri, reţele de organizaţii, societăţi

4 Cuvinte cheie : administrarea energiei, utilizarea energiei, măsurarea energiei, forme de energie, conversia energiei, combustibili, resurse regenerabile

4 Cărţi de specialitate : energia şi energetica; tehnologia informaţiei în energetică; energetică industrială; pagini de istorie; limbaje de specialitate; creativitate

4 Biblioteca electronică : articole, biblioteci virtuale, reviste electronice, compact discuri cu prezentări multimedia



Furtuna de idei   

De nimic nu trebuie să ne temem mai mult decât de teamă. - Henry David Thoreau


Atomz 
 
 

Structura sitului ]Termenii de utilizare ]Propuneri ]

Internet Free Zone Level 2

Adresa Web: http://
Reper temporal: Thursday, 11 March 2010, 01:23:07 +0100 @057

Pagină generată de PHP 4.4.9 în aproximativ 0.065 secundă.