| Cercuri ştiinţifice studenţeşti, cercetare şi creativitate, cursuri on-line, articole, biblioteca electronică şi o listă de discuţii |
|
|
Universul Energiei 4 Resurse 4 Pagini de istorie 4 Politehnica din Bucureşti |
|
Pagini de istorie din perioada 1881-1920
|
|
În anul 1881, direcţiunea şcolii a fost încredinţată lui Gheorghe Duca, un remarcabil organizator şi promotor al învăţământului tehnic superior românesc. Numărul celor care reuşeau în anul I nu trecea de 15, deşi "nimic n-ar fi mai uşor decât a avea cel puţin 50 elevi în fiecare clasă, dar atunci şcoala ar exista numai de nume şi ar deveni o fabrică de nulităţi". Tot lui Gheorghe Duca i se datorează şi începerea în 1884 a lucrărilor pentru construirea localului pentru Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele, cu o capacitate iniţială pentru 100 de studenţi, local amplasat pe strada Polizu colţ cu Calea Griviţei (corpul A actual). Localul de 5000 mp cuprindea un amfiteatru, mai multe săli de curs, laboratorul de chimie, fizică, încercări mecanice, precum şi săli de desen, biblioteca şi un muzeu.
La 23 martie 1888 este votata "Legea învăţământului secundar şi superior" elaborată de Spiru Haret, prin care se instituie învăţământul secundar de opt clase în două cicluri (inferior şi superior) cu 3 secţii (modernă, reală şi clasică), gimnazii şi şcoli normale, organizându-se în acelaşi timp mai temeinic învăţământul superior. În acea perioadă şi până în preajma primului război mondial, la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti au activat profesori, ingineri şi oameni de ştiinţă remarcabili: Anghel Saligny (1854-1925), David Emmanuel (1854-1941), Traian Lalescu (1882-1929), Elie Radu (1853-1931), Grigore Cerchez (1850-1927), Andrei Ioachimescu (1868-1943), Ion Ionescu (1870-1946), Gheorghe Filipescu (1882-1937).
Prin decretul nr. 1035 din 8 aprilie 1881, după propunerea făcută prin raport de ministru secretat de stat la departamentul agriculturii, comerţului şi lucrărilor publice, inginerul Gheorghe Duca a fost numit în post de director la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti.
Noul director a introdus o disciplină foarte severă. Astfel, prin raportul nr. 109 din 16 iunie 1881 aprobat de minister a propus măsuri care să permită declararea ca repetenţi, corijenţi sau îndepărtarea din şcoală a elevilor care nu învaţă ritmic sau nu corespund la examenul general. Cu raportul nr. 205 din 19 septembrie 1881 a propus pentru noul an şcolar 1881-1882 introducerea unui an preparator. Cu raportul nr. 223 din 29 septembrie 1881 a propus şi ministerul a aprobat cu ordinul nr. 13100 din 5 octombrie 1881 programa cursurilor. Criticând tendinţa de a face ingineri din toate ramurile (poduri, şosele, căi ferate, construcţii, mine, metalurgie, industrie etc.), Gheorghe Duca a susţinut necesitatea ca statul, care face mari sacrificii băneşti, să caute înainte de toate să-şi formeze personalul trebuincios lucrărilor publice (adică poduri, şosele şi drumuri de fier).
La 22 septembrie 1881, Constantin M. Mironescu a fost numit repetitor de cursuri. De asemenea, Dimitrie Berea a fost numit repetitor de cursuri.
În octombrie 1881 s-a deschis întâia oară anul preparator şi s-au admis elevi fără concurs, chiar numai cu 4 clase gimnaziale. Neexistând fonduri bugetare pentru plata profesorilor de la anul preparator, Gheorghe Duca a predat matematici fără a fi remunerat.
În octombrie 1881 şcoala s-a mutat din localul din Calea Craiovei (azi Calea Rahovei) în localul din strada Ştirbei Vodă, unde se află astăzi Conservatorul Ciprian Porumbescu.
În ziua de 18/30 octombrie 1881 cu prilejul inaugurării primei linii de cale ferată proiectată şi executată numai de ingineri români, Buzău-Mărăşeşti a fost înfiinţată la Focşani o societate de ingineri şi arhitecţi cu scopul de a ţine la curent pe membrii ei cu dezvoltarea ştiinţei, industriei şi comerţului din întreaga lume. Statutul ei a fost votat la 7/19 decembrie 1881 din cei 52 membri fondatori prezenţi dându-i-se numele de "Societatea Politehnică".
La 25 ianuarie 1882, prin decretul nr. 173, "Societatea Politehnică" a fost recunoscută de "utilitate publică", statutele societăţii urmând a fi publicate în Monitorul oficial.
Prin decretul nr. 1052 din 14 aprilie 1882, David Emanuel, doctor în ştiinţe de la facultatea din Paris, profesor la şcoala militară din Bucureşti, a fost numit în postul de profesor de matematici elementare, iar Spiru Haret, doctor în ştiinţe de la aceeaşi facultate, profesor la Universitatea din Bucureşti, în postul de profesor de algebră superioară şi geometrie analitică, la Şcoala de poduri şi şosele din bucureşti, în posturile prevăzute în bugetul pe exerciţiul curent. Menţionăm că Spiru Haret fusese ales membru corespondent al Academiei Române la 3 iulie 1879.
Prin decretul nr. 1091 din 15 aprilie 1882, I.B. Cantacuzino a fost numit profesor de topografie şi navigaţie interioară.
Prin decretul nr. 2188 din 19 august 1882, inginerul Nicu Cerkez a fost pedagog repetitor în locul lui Dimitrie Berea, demisionat.
Prin decretul nr. 2515 din 4 octombrie 1882, după propunerea ministrului secretar de stat al departamentului agriculturii, comerţului şi lucrărilor publice, inginerul ordinar clasa a III-a Constantin M. Mironescu, pedagog repetitor la Şcoala de poduri şi şosele din Bucureşti, a fost numit la acea şcoală în postul de profesor de geometrie de poziţiune şi statică grafică.
Prin decretul nr. 2597 din 18 octombrie 1882, inginerul Dimitri Matak a fost numit profesor de topografie şi navigaţie interioară în locul lui I.B. Cantacuzino, trecut la catedra de poduri şi şosele, acesta în locul lui Spiridon Yorceanu, demisionat.
Prin decretul nr. 2687 din 29 octombrie 1882, Nicu Cerchez a fost numit profesor de motori cu aburi, cu aer şi hidraulici, iar Aurelian Mănescu repetitor de cursuri.
Ca urmare a acestor numiri, cadrele didactice ale Şcolii au fost în anul 1882: George Duca, Mihail Capuţineanu, I. B. Cantacuzino, Emanuel Bocaloglu, Constantin Mănescu, Cosntantin Bottea, Petre S. Aurelian, Grigore Cerchez, George Kirillov, Alfonso O Saligny, Constantin Mironescu, Dimitrie Matak, Spiru Haret, David Emanuel, Alexandru Duperrex, Nicu Cerchez (apoi Luigi Giulini) şi Aurelian Mănescu.
Prin decretul nr. 2029 din 20 septembrie 1883, dr. Constantin Istrati a fost numit profesor de fizică în locul lui Emanuel Bacaloglu, demisionat.
În luna septembrie a fost angajat cu contract ca repetitor de cursuri Luigi Giulini.
Prin decretul nr. 306 din 6 octombrie 1883, căpitanul Constantin Coandă, licenţiat în matematici la Paris, a fost numit repetitor de cursuri în locul lui Aureliu Mănescu, demisionat.
Cu ordinul no. 5842 din 11 iunie 1884 s-a comunicat tabela anexată la legea promulgată, cu nr. 1750 din 5 iunie 1884, cu privire la construcţiile ce urmează a se executa în exerciţiul 1884-1885 de diferite ministere. In această tabelă, pentru Ministerul Lucrărilor Publice, la poziţia 8 era prevăzută "Şcoala de Poduri şi Şosele" cu suma de 800.000 lei.
Admiterea în anul preparator s-a făcut pentru prima oară în acest an pe bază de concurs.
Prin decretul nr. 2659 din 6 noiembrie, inginerul Constantin Sinescu a fost numit profesor de topografie şi navigaţie interioară în locul inginerului Matak, demisionat.
Prin decretul nr. 2856 din 24 noiembrie 1884, inginerul Anghel Saligny a fost numit profesor de poduri şi şosele în locul lui I.B. Cantacuzino, demisionat.
În vederea construirii unui nou local al scolii s-a cumpărat locul din calea Griviţei 116 de la B. Diamandi şi Leopoldina Gradovici cu preţul de 95.000 lei, dându-se intermediarului Prahoveanu un comision de 950 lei.
S-a contractat, de asemenea, cu Cassien Bernard executarea planurilor, cu condiţia ca această valoare să nu depăşească 500.000 lei.
În anul 1884 personalul didactic al şcolii a fost următorul: George Duca, Mihail Caputineanu, Anghel Saligny, Constantin Manescu, Constantin Bottea, Petre A. Aurelian, Grigore Cerkez, George Kirillov, Alfons O. Saligny, Cvonstantin M. Maiorescu, Constantin Sinescu, Spiru Haret, David Emanuel, Alexandru Duperrex, Nicu Cerkez, Constantin Istrati, Luigi Giulini şi căpitanul Constantin Coanda.
La 5 februarie 1885, Niculae Hârjeu a fost numit repetitor de cursuri. La 1 mai 1885 a încetat contractul de repetitor de cursuri a lui Luigi Giulini.
La 27 septembrie 1885 prin raportul Direcţiunii Şcolii nr. 360 s-a solicitat ministrului să se introducă printre disciplinele ce se predau în această şcoală cursuri speciale militare astfel încât elevii, când îşi vor termina cursurile, să poată ieşi de-a dreptul ofiţeri de geniu în rezervă fără a mai face voluntariatul la corp.
Cu începerea de la 1 noiembrie 1885, pe baza delegaţiunii date de Ministrul de război au funcţionat următorii ofiţeri ca profesori de cursuri militare:
maiorul Oteteleşanu, profesor la cursul de artă militară şi regulamente,
căpitanul P. Vasiliu Năsturel, profesor la cursul de artilerie,
căpitanul I. Culcer, profesor la cursul de fortificaţii.
Pentru noua clădire a şcolii, Societatea de construcţii a oferit la licitaţie un rabat de 5% faţă de valoarea devizului. Consiliul de miniştri, însă, nu a aprobat şi a decis a se executa clădirea în regie.
La 31 decembrie 1885, prin decretul nr. 3073 a fost promulgată legea potrivit căreia cursurile de artă militară, de fortificaţiuni şi de artilerie, exerciţiul militar şi studiul regulamentelor militare vor face parte din învăţământul predat în şcoala de poduri şi şosele, iar absolvenţii şcolii vor fi trecuţi direct în corpul de geniu militar cu gradul de sublocotenent de rezervă.
Prin decizia ministerială nr. 2888 din 9 aprilie 1886, s-a aprobat angajarea cu contract a lui Emanuel Aubry ca preparator de fizică şi contramaestru pentru repararea instrumentelor şi a lui Anton Buzzi ca bibliotecar şi conservator de colecţii.
Prin decretul nr. 1322 din 10 aprilie 1886, Nicolae Hîrjeu, repetitor de cursuri, a fost numit în postul de profesor de topografie şi drumuri, iar Ion Marţian în postul de repetitor de cursuri.
La 28 iunie 1886, Ion Marţian a demisionat din postul de repetitor de cursuri.
Prin adresa nr. 6950 din 27 august 1886, Regimentul 1 de geniu a comunicat că, în baza ordinului Ministrului de război Lt. Colonel Candiano Constantin este desemnat cu predarea cursului de regulamente şi instrucţie militară în locul maiorului Oteteleşianu plecat din garnizoană.
Prin Decretul nr. 2566 din 28 septembrie 1886, Ion Marţian, repetitor de cursuri, a fost numit bibliotecar şi conservator de colecţii.
Prin adresa nr. 15568 din 1 octombrie 1886, Ministerul de Război a aprobat propunerile direcţiei şcolii, făcute prin adresa nr. 386 din 30 septembrie 1886, de numire de profesori militari:
căpitanul Hîrjeu, profesor la cursul de artă militară,
căpitanul Hilotu, profesor la cursul de instrucţie militară şi regulament,
căpitanul Culcer, profesor la cursul de fortificaţii şi
căpitanul Vasiliu Năstrurel, profesor la cursul de artilerie.
La 1 octombrie 1886, începutul noului an şcolar, s-a înfiinţat pe lângă Şcoala de poduri şi şosele o diviziune de conductori desenatori de care se simţea nevoia în serviciile de lucrări publice.
La 2 octombrie 1886, a avut loc inaugurarea noului local al Şcolii de poduri şi şosele din Calea Griviţei, într-un cadru solemn.
Acest local cuprindea: corpul A (parter şi etajul I) având o suprafaţă desfăşurată de 7.130 m.p. şi corpul K (Gaiser şi magazii) având o suprafaţă desfăşurată de 970 m.p.
Prin Decretul nr. 2596 din 2 octombrie 1886, Scarlat Vârnav şi M. Râmniceanu au fost numiţi profesori la şcoala de conductori de poduri şi şosele.
Prin Decretul nr. 2597 din 2 octombrie 1886, chimistul Grigore Pfeiffer a fost numit preparator de chimie la laboratorul şcolii.
Prin Decretul nr. 2598 din 2 octombrie 1886, Ioan Marinescu, contabil al şcolii, a fost numit secretar, iar Nicolae Popescu, copist în Ministerul Lucrărilor Publice, a fost numit contabil la şcoală.
În octombrie 1886, Hermann O. Schlawe a fost numit repetitor de cursuri.
Prin decizia ministerială nr. 3358 din 29 aprilie 1887, s-a aprobat angajarea lui Hermann Schawe, repetitor de cursuri, ca profesor de lucrări grafice.
În 1887, Constantin Gogu, doctor în ştiinţe matematice de la Paris, a fost numit repetitor de cursuri.
Cu raportul nr. 535 din 18 decembrie 1887, Direcţiunea şcolii, ca răspuns la ordinul Ministerului Lucrărilor Publice nr. 7143, a înaintat ministerului o dare de seamă a mersului Şcolii de poduri şi şosele. După ce se face o succintă trecere în revistă a etapelor străbătute de această şcoală din 1852 până în anul 1881, arătând că la începutul şcolii era de a forma conductori şi că măsurile luate în 1875, completate cu alte măsuri, luate în 1878 în vederea transformării ei într-o şcoală de ingineri n-au dat pentru că se urmărea să se pregătească specialişti în poduri şi şosele, drumuri de fier, construcţii şi geniu industrial, metalurgic şi mine, în numai 4 ani de studii, Gheorghe Duca a analizat situaţia din unele şcoli de prestigiu din străinătate, comparativ cu cea din ţara noastră şi a arătat care au fost luate în Şcoala de poduri şi şosele de la Bucureşti, după 1881.
Deficienţele şcolii de dinainte de 1881 erau:
Ca măsuri s-a introdus diviziunea preparatoare încă din anul 1881, la început fără concurs de admitere dar în condiţii de severitate absolută, atât pentru conduită, cât şi pentru studii. În diviziunea preparatoare se preda:
În ceilalţi ani se predau următoarele discipline.
Anul I:
Anul al II-lea:
Anul al III-lea:
Anul al IV-lea:
În fiecare vară era o lună de practică şi trei luni de vacanţă. S-a înfiinţat un internat. Să dădea o notă specială pentru caietul de notiţe. S-au introdus cursuri militare, astfel încât la absolvire ei să devină sublocotenenţi de rezervă. Şefii anului aveau gradul de sergent, şeful anului IV gradul de sergent major, iar al doilea clasificat din anul al IV-lea gradul de sergent furier, având în atribuţiile sale tot ce priveşte buna întreţinere a clădirii. S-a construit un nou local al şcolii care a fost inaugurat la 2 octombrie 1886. Pe lână Şcoala de poduri şi şosele s-a înfiinţat în 1886 o Şcoală de conductori desenatori.
Personalul didactic al Şcolii era în anul 1887 următorul: George Duca, Mihail Capuţineanu, Anghel Saligny, Constantin Mănescu, Constantin Bottea, Petre S. Aurelian, Grigore Cerckez, Gorge Kirillov, Alfonso O. Saligny, Constantin Mironescu, Cosnatntin Sinescu, Spiru Haret, David Emanuel, Alexandru Duperrex, Nicu Cerkez, Cosntantin Istrati, Nicolae Hîrjeu, Mihail Râmniceanu, Scarlat Vîrnav, Hermann Schalawe, Petre Zahariade şi Constantin Gogu. La disciplinele militare: maior I. Culceru, maior P. Vasiliu-Năsturel şi maior Hiotu.
Prin Decretul nr. 593 din 28 martie 1888, Scarlat Vârnav a fost numit director al Şcolii de poduri şi şosele în locul lui Gheorghe Duca, acesta fiind numit director general al căilor ferate.
Prin decretul nr. 2875 din 6 octombrie 1888, N. Zanne a fost numit profesor la secţia conductorilor.
Prin decizia ministerială nr. 12410 din 13 decembrie 1888 s-a aprobat angajarea cu contract a lui Charles Eisenecker ca preparator de fizică şi contramaistru pentru reparaţia instrumentelor în locul lui Aubry, care, fiind bolnav s-a retras.
La 1 aprilie 1889, profesorul Constantin I. Istrati a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Prin Decretul nr. 2995 din 4 noiembrie 1889, Anghel Dimitrescu a fost numit bibliotecar şi conservator de colecţii în locul lui Marţian.
Cu adresa nr. 20025 din 18 decembrie 1889, Ministrul de Război încuviinţează numirea căpitanului Ion Vlădescu în locul maiorului Hiotu, demisionat, ca profesor la regulamente militare.
Prin Decretul nr, 1588 din 8 mai 1890, Theodor Dragu a fost numit profesor de construcţii de maşini cu aburi.
Prin Decretul nr. 2305 din 5 iulie 1890 Constantin Uzescu a fost numit secretar, în locul lui Curtius, demisionat.
Cu adresa nr. 3686 din 18 septembrie 1890, Ministrul de război a numit pe locotenentul Octav Boianu, profesor de arta militară, în locul maiorului Herjeu, demisionat.
Prin Decretul nr. 2655 din 24 septembrie 1890, Uzescu a fost numit repetitor în locul lui Constantin Gogu, demisionat.
Prin Decretul nr. 2868 din 25 octombrie 1890, Dionisie Manu a fost numit profesor de fizică în locul profesorului Constantin Istrati, demisionat.
Prin Decretul nr. 3062 din 7 noiembrie 1890, Alexandru Popescu conductor clasa a III-a se numeşte bibliotecar în locul lui Anghel Dimitrescu, numit în altă funcţie.
Prin Decretul nr. 3124 din 15 noiembrie 1890 s-a dat absolvenţilor cu diplomă dreptul de a fi admişi în Corpul tehnic cu gradul de inginer ordinari clasa a III-a şi s-a instituit "Comisiunea de la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele", care examina dacă absolvenţii şcolilor tehnice străine au diplome echivalente, ca grad de cultură, cu şcoala noastră, care a fost astfel decretată ca etalon de măsură pentru cultura tehnică superioară a viitorilor ingineri ai Statului.
Prin Decretul nr. 3273 din 29 noiembrie 1890, Alexandru Davidescu a fost numit repetitor în locul lui P. Zahariade, demisionat.
Prin Decretul nr. 3274 din 29 noiembrie 1890, doctorul P. Ulvineanu a fost numit medic în locul doctorului Clement, demisionat.
Prin Decretul nr. 2239 din 8 iulie 1891, Iacob Papadopol a fost numit repetitor de cursuri, post nou creat prin buget.
Prin decizia ministerială nr. 11373 din 5 octombrie 1891, Grigorie Sachelarie a fost numit pe ziua de 25 septembrie 1891, în postul de ajutor pentru prepararea cursurilor şi repararea instrumentelor în locul lui Arpad Horvath, demisionat.
Prin decizia ministerială nr. 11685 din 16 octombrie 1891, G. Popovici a fost numit autograf al şcolii, în locul lui Grigorie Ştefănescu, demisionat.
Prin deciziunea ministerială nr. 11566 din 19 octombrie 1891, s-a hotărât ca, începând cu anul 1892, candidaţii pentru admitere în anul preparator şi anul I să prezinte diploma de bacalaureat sau certificatul de absolvire a 7 clase reale.
În anul 1891, personalul didactic al Şcoalei era următorul: Gorge Duca, Mihail Capuţineanu, Anghel Saligny, Constantin Mănescu, Constantin Bottea, Petre S. Aurelian, Grigore Cerckez, George Kirillov, Alfonso O. Saligny, Constantin Mironescu, Cosnatntin Sinescu, Spiru Haret, David Emanuel, Alexandru Duperrex, Nicu Cerkez, Dionisie Many, Hermann Schalawe, Nicolae Hîrjeu, şi Teodor Dragu. Profesorii la Şcoala de conductori erau: Mihail Râmniceanu, Scarlat Vîrnav, Nicolae Zanne. Repetitori de cursuri erau: Constantin Uzescu, Alexandru Davidescu, Iacob Papadopol. Profesori de cursuri militare erau: maior I. Culceru, maior P. Vasiliu-Năsturel, locotenent Octav Boian, căpitan Ion Vlădescu.
La 1 ianuarie 1892, Constantin Sturza a fost numit director al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele în locul lui Scarlat Vîrnav, demisionat (oferindu-i-se un loc de deputat, el nu mai putea rămâne funcţionar al Statului).
La 31 martie 1892 profesorul Spiru C. Haret a fost ales membru titular, iar profesorul Anghel Saligniy membru corespondent, ai Academia Române.
Prin decizia ministerială nr. 3826 din 1 aprilie 1892, Gh. Popovici a fost numit în postul de ajutor de preparator de fizică în locul lui G.M. Sachelarie, demisionat.
Cu ordinul ministrului lucrărilor publice nr. 3830 din 1 aprilie 1892 s-a aprobat propunerea făcută de Direcţia Şcolii, cu raportul nr. 213 din 30 martie 1892, ca profesorul Dionisie Many să viziteze şi să studieze în străinătate principalele institute de electricitate, prezentând concluziile domniei sale cu privire la înfiinţarea şi organizarea unui laborator de fizică pe lângă şcoală.
Prin adresa Ministerului de Război cu nr. 1464/1892 se arată că, în urma constatărilor făcute cu ocazia manevrelor, elevii nu erau suficient preparaţi ca exerciţii militare şi ca atare se cerea a se mări numărul săptămânal al şedinţelor de instrucţie.
Prin decretul nr. 1452 din 21 aprilie 1892 s-a modificat decretul nr. 3124 din 15 noiembrie 1890, în sensul că pentru echivalarea diplomelor şi certificatelor de la şcolile speciale din străinătate era suficient avizul juriului de profesori de la Şcoala naţională de poduri şi şosele, fără a mai fi necesar ca programul de studii al acestor şcoli să fie asemănător şcolii naţionale de poduri şi şosele. În felul acesta se puteau echivala diplome eliberate de şcoli mecanice, de mine etc.
Prin decretul nr. 2281 din 29 mai 1892, St. Burcuş a fost numit bibliotecar al şcoalei în locul lui Al.B. Popescu, demisionat.
În urma propunerii făcute de directorul şcoalei cu raportul nr. 356 din 3 iunie 1892, Ministrul, prin decizia cu nr. 6979 din 5 iunie 1892 a însărcinat pe Alfonso O. Saligniy, şeful laboratorului de chimie să studieze în străinătate institutele similare în vederea organizării laboratorului şcolii, misiune pentru care i s-a acordat 2000 lei.
Prin deciziunea ministerială nr. 8391 din 2 iulie 1892, Grigore Pfeiffer a fost numit în anul al doilea post de preparator de chimie pe ziua de 1 iulie 1892 cu o retribuţie de 300 lei/lună.
Prin decretul nr. 2922 din 31 august 1892, inginerul I.B. Cantacuzino a fost numit pe ziua de 1 septembrie 1892 profesor de navigaţie, înfiinţat prin bugetul exerciţiu 1892-1893.
Prin decretul nr. 3181 din 25 septembrie 1892, N.I. Popescu a fost numit pe ziua de 15 septembrie 1892 secretar al şcoalei în locul lui C. Uzescu, demisionat, iar N. Dimitrescu a fost numit contabil.
Prin deciuunea ministerială nr. 14150 din 7 octombrie 1892, G. Teodoru a fost numit autograf pe ziua de 1 octombrie în locul lui G. Popovici, demisionat.
Cu ordinul ministrului lucrărilor publice nr. 413 din 14 ianuarie 1893 s-a aprobat un concediu de 45 zile profesorului Alfonso O. Saligny pentru a studia organizarea în străinătate a diferitelor laboratoare de chimie.
Cu ordinul ministrului lucrărilor publice nr. 6777 din 29 mai 1893 s-a aprobat un concediu de 2 luni profesorului Dionisie Many spre a studia organizarea laboratorului central de electricitate din Paris.
Cu decretul nr. 3295 din 4 octombrie 1893 s-a mai acordat conductorilor de clasa I din corpul tehnic un ultim termen de încă un an pentru a trece examenul şi a obţine gradul de elev inginer (potrivit decretului nr. 3124 din 15 noiembrie 1890).
Ministrul de Război, prin decizia nr. 12.146 din 6 octombrie 1893, a numit pe căpitanul Eracle Pretorian ca profesor de artă militară şi pe căpitanul Constantin Pârâianu pentru instrucţia militară a elevilor (în locul căpitanului Ion Vlădescu).
Prin decretul nr. 3295 din 5 noiembrie 1893, Dimitrie Zossima a fost numit pe ziua de 1 noiembrie 1893 în postul vacant de repetitor de cursuri.
Cu decretul nr. 300 din 28 ianuarie 1894, inginerul inspector Elie Radu a fost numit profesor la secţiunea conductorilor, pe ziua de 1 februarie 1894, în locul lui Scarlat Vârnav, demisionat.
Prin decizia Ministrului nr. 6062 din 30 aprilie 1894, Grigore Koroseţ a fost numit maestru de scrimă în postul înfiinţat prin bugetul 1904-1905. Academia Română, cu adresa nr. 6722 din 30 septembrie 1894, a făcut cunoscut şcoalei, între altele că, prin testamentul săi, decedatul Vasile Adamachi, a lăsat o însemnată parte din averea sa din al cărei venit să se dea elevilor Şcolii de poduri şi şosele.
După votarea legii minelor, Ministerul Lucrărilor Publice, prin adresa nr. 7136 din 27 mai 1895, a invitat direcţiunea şcolii să convoace consiliul profesoral spre a-şi da avizul dacă, faţă cu dezvoltarea stării economice, nu este potrivit ca şcoala să se bifurce în două secţiuni: secţiunea inginerilor constructori şi secţia de mine, chiar cu începerea anului financiar 1895-1896. Chestiunea a fost însă închisă deoarece în toamna anului 1895 s-a schimbat guvernul, noii miniştrii neînpărtăşind acest punct de vedere.
O dată cu ordinul Ministrului Lucrărilor Publice nr. 2549 din 26 februarie 1896 s-a primit în copie adresa Ministerului de Război nr. 8626 şi în original un proiect de regulament privitor la poziţia absolvenţilor şcoalei în raport cu legea de înaintare în armată, spre a fi studiat şi a se da avizul asupra dispoziţiunilor ce conţine. În esenţă acest proiect de regulament prevedea la articolul 2 numai acei dintre elevi care vor fi dobândit la absolvire gradul de inginer ordinar clasa III-a puteau fi avansaţi sublocotenenţi în rezervă în armele speciale iar cei care obţineau gradul de elev inginer (inginer stagiar) urmau să fie trecuţi ca sergenţi în rezervă. De asemenea se prevedea că la absolvirea şcolii elevii urmau să treacă un examen general înaintea unui juriu examinator numit de Ministrul de Război.
Prin raportul nr. 137 din 28 februarie 1896, direcţiunea şcoalei considera că era nedrept ca elevii care au terminat cu certificat de capacitate să nu fie avansaţi sublocotenenţi, deoarece chiar dacă nu se ţinea seama de cei patru ani de studii, numai pe bază că erau bacalaureaţi, condiţie ce se cerea la admiterea în şcoală, ei aveau tot dreptul a fi avansaţi sublocoteneţi după un stagiu de 6 luni în armată.
În urma propunerii făcute de şcoală, Ministerul Educaţiilor Publice, cu ordinul nr. 4181 din 28 martie 1896, a aprobat lui Burcuş, bibliotecar al şcoalei cu concediu nelimitat, spre a studia în străinătate arhitectura, rămânând ca în timpul concediului domnia sa să plătească pe locţiitorul G. Popovici.
Ministrul Lucrărilor Publice, cu ordinul nr. 4981 din 13 aprilie 1896, a aprobat provizoriu propunerea făcută de direcţiune ca maiorul Văleanu să predea cursul de fortificaţii până la finele anului şcolar, în locul colonelului Culcer şi că prin adresa cu nr. 5024 s-a intervenit la Ministerul de Război pentru numirea definitivă a maiorului Văleanu în locul colonelului Culcer. Cu ordinul nr. 8953 din 18 iunie 1896 Ministerul Lucrărilor Publice comunică şcoalei numirea de către Ministerul de Război a maiorului N. Săulescu ca profesor definitiv de fortificaţii în locul colonelului Culcer.
La 19 septembrie 1896 Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele a fost vizitată de o delegaţie de deputaţi italieni.
Prin decizia ministerială nr. 14.853 din 7 octombrie 1896 Alexandru Gheneş a fost numit pe ziua de 1 octombrie 1896 în postul de ajutor pentru prepararea cursurilor în locul lui G.D. Popovici, decedat.
Cu ordinul nr. 15.228 din 15 octombrie 1896 s-a primit decizia ministerială nr. 15.045 din 10 octombrie 1896, prin care se instituia o comisie compusă din: Constantin Sturza, Anghel Saligny, Cosntaintin M. Mironescu, I.B. Cantacuzino şi Elie Radu, pentru elaborarea unui proiect de Lege şi a unui proiect de regulament care să definească condiţiile de admitere precum şi serviciul interior al şcoalii.
În anul 1896 s-a dat în funcţiune un nou corp de clădiri, corpul B având o suprafaţă desfăşurată de 880 m.p.
Direcţiunea şcolii a propus şi Ministerul Lucrărilor Publice, cu ordinul br. 727 din 18 ianuarie 1897 a aprobat, înfiinţarea unui post de repetitor de cursuri cu începere de la 1 aprilie 1897 şi, în acelaşi timp a aprobat ca Nestor Ureche să înceapă chiar acele repetiţiuni până la 1 aprilie 1897 când acest post se va prevedea în bugetul şcolii.
Cu decretul nr. 1330 din 29 martie 1897, Nestor Ureche a fost numit pe ziua de 1 aprilie 1897 în postul de repetitor de cursuri creat din nou prin bugetul anului financiar 1897-1898.
Cu ordinul nr. 6506 din 12 mai 1897, comisia însărcinată prin decizia ministerială 15.045 din 10 octombrie 1896 cu elaborarea unui proiect de lege şi unui proiect de regulament al şcolii s-a completat cu: Petre S. Aurelian, Gheorghe I. Duca şi Constantin Mănescu, profesori ai şcolii.
Cu raportul nr. 9 din 10 ianuarie 1898 s-a înaintat Ministerului un proiect de lege pentru organizarea şcolii întocmit de comisiunea înfiinţată prin decizia ministerială nr. 15045 din 10 octombrie 1896.
În urma ordinului Ministrului Lucrărilor Publice nr. 2913 din 25 februarie 1898, Direcţiunea şcolii a înaintat Ministerului un program analitic, cu raportul nr. 151 din 3 martie 1898, un program de distribuţia orelor, un exemplar de diplome şi de certificate şi un model de pecetie cu tuş, care să fie remise guvernului bulgar, în urma intervenţiei făcute de acesta prin Ministerul de Externe.
Prin decretul nr. 1097 din 23 martie 1898 a fost promulgată şi investită cu sigiliul Statului "Legea asupra învăţământului secundar şi superior", ministru al cultelor ţi instrucţiunilor publice fiind Spiru Haret. Legea prevedea liceu de 8 clase cu două secţii: clasică şi reală, gimnazii cu 4 clase (care coincideau cu primele 4 clase de liceu) şi şcoli secundare de fete de gradul I cu durata de 5 ani şi cu continuarea şcolii de gradul al II-lea de a urma universitatea. Se menţionează două universităţi, la Bucureşti şi la Iaşi cu facultăţi de: teologie, drept, medicină, filozofie şi litere, ştiinţe. Corpul profesoral se compunea din profesori şi agregaţio care predau cursurile fundamentale şi din docenţi care predau cursurile facultative sau puteau înlocui pe profesori sau pe agregaţi. Ocuparea posturilor vacante se făceau prin concurs, senatul unit cu colegiul facultăţii respective putând să facă recomandare Ministrului pentru unul din candidaţii care au făcut cerere însoţită de memoriu sau pentru altcineva sau putea să nu recomande pe nimeni. Rectorul era numit prin decret pe 3 ani dintr-o listă de 3 persoane alese de consiliul universitar. Decanul era ales pe 2 ani de consiliul facultăţii. Rectorul şi decanul erau reeligibili. În lege nu era menţionată Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele.
La 7 aprilie 1897 profesorul Anghel Saligniy a fost ales membru titular al Academiei Române.
Cu raportul nr. 916 din 21 octombrie 1898 Direcţiunea şcolii a propus şi Ministrul Lucrărilor Publice cu ordinul nr. 16885 din 30 octombrie 1898 a aprobat ca examenul pentru admitere în anul I să nu se mai ţină în octombrie, cum se făcuse până atunci ci în iunie, odată cu examenul general al elevilor
Printr-un aviz din 7 noiembrie 1898 s-a dispus să se ţină examene scrise pentru elevii anului preparator, la care să se dea note de care să se ţină seama la examenul de admitere în anul I.
Cu raportul nr. 1065 din 4 decembrie Direcţiunea şcolii a propus Ministerului să se aplice coeficienţi pe discipline la formarea mediei notelor obţinute de elevi.
Printr-un aviz s-a dispus de către Direcţiunea şcolii ca pentru manipulaţiunile de chimie în laborator să se dea elevilor de către profesorul respectiv note, care să intre în media generală la examenul de chimie.
Prin decretul nr. 11065 din 10 martie 1899, I. Baiulescu a fost numit pe ziua de 1 martie 1899 în postul de profesor de hidraulică devenit vacant prin încetarea din viaţă a titularului Constantin Sinescu.
La 7 aprilie 1899, Constantin I. Istrati, fost profesor al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, a fost ales membru titular al Academiei Române.
La 1 iulie 1889 a încetat din viaţă Constantin Sturza, directorul şcolii. Pe aceeaşi dată Grigore Cerchez a fost însărcinat provizoriu cu direcţiunea şcolii.
Prin decretul nr. 2937 din 3 iulie 1899 s-a conferit ordinul "Coroana României" în gradul de ofiţer lui Alfonso O. Saligniy şi în gradul de cavaler lui Grigore Pleiffer şi Gh. Eisenecker.
În luna iulie a încetat din viaţă Gheorghe Duca, profesor de căi ferate, fost director al Şcolii în perioada 1881-1888.
Prin decretul nr. 3465 din 12 august 1899, Constantin M. Mironescu a fost numit Director al Şcolii, rămânând în continuare membru în consiliul tehnic superior cu toate drepturile şi prerogativele acestei funcţii.
Ministerul Lucrărilor Publice, cu ordinul nr. 12298 din 14 august 1899, a aprobat ca bustul regretatului Gheorghe I. Duca să fie aşezat într-o curte interioară a şcolii.
Prin jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 23 din 10 septembrie 1899, Iuliu Zanne a fost numit pe data de 1 octombrie într-un post de profesor, nou înfiinţat la secţiunea conductorilor.
Prin jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 24 din 10 septembrie 1899, în baza dispoziţiilor nr. 3509 din 16 august 1899, Mihail M. Râmniceanu, profesor la secţiunea conductorilor, a fost numit profesor de drumuri de fier pe ziua de 1 octombrie 1899, în locul lui Gheorghe I. Duca.
Prin jurnalul Consiliului de Miniştri cu nr. 25 din 10 septembrie 1899, în baza decretului nr. 3509 din 16 august, Emil Balaban a fost numit pe ziua de 1 octombrie 1899 în postul de profesor rămas vacant la secţia conductori prin trecerea lui Mihail M. Râmniceanu ca profesor la secţia inginerilor.
Prin decizia ministerială nr. 17162 din 13 noiembrie 1899, Nicolae Spiridon Bădescu a fost numit pe ziua de 1 decembrie 1899 în postul de maestru de scrimă în locul lui Grigore Koroşeţ.
Prin decretul nr. 4267 din 20 noiembrie 1899, Christea Staicovici a fost numit pe ziua de 1 decembrie profesor de economie politică şi drept administrativ în locul lui Petre S. Aurelian, retras pentru a-şi regula drepturile la pensie.
Personalul didactic al Şcolii era, în anul 1899, următorul: Constantin M. Mironescu, Mihail Capuţineanu, Anghel Saligny, Constaintin Mănescu, Costaintin Botez, Mihail M. Râmniceanu, Grigore Cerkez, George Kirillov, Alfonso O. Saligny, Ioan Baiulescu Spiru Haret, David Emanuel, Nicu Cerkez, Dionisie Many, Nicolae Hârjeu, Todor Dragu, I.B. Cantacuzino, Hermann Schlawe, Alexandru Duperrex şi Christea Staicovici. Profesori la şcoala de conductori: Emil Balaban Elie Radu, Nicolae Zanne şi Iuliu Zanne. Repetitori de cursuri: Dimitrie Zossima, Alexandru Davidescu, Iacob Papadopol şi Nestor Ureche. Profesori de cursuri militare colonel P. Vasiliu-Năstruel, locotenent-colonel N. Săulescu, maior Eracle Pretorian, căpitan C. Pârâianu.
La 1 octombrie 1899 Mihail M. Râmniceanu a fost numit profesor de căi ferate la şcoala de conductori.
Prin decretul nr. 3937 din 14 noiembrie 1900, Edgard Duperrex a fost numit pe ziua de 16 noiembrie 1900 în postul de profesor de desen, în locul lui Alexandru Duperrex, decedat.
Prin ordinul nt. 1339 din 29 ianuarie 1901, Ministerul a încuviinţat propunerea Direcţiunii Generale a C.F.R. de a se păstra în muzeul şcolii modelele: podul peste Dunăre la Cernavodă, modelul ,magazinelor de cereale şi a Docurilor din Brăila şi Galaţi, planul în relief al portului Galaţi, modele care au figurat la Expoziţia din Paris în anul 1900.
Prin raportul nr. 91 din 9 februarie 1901, înaintat Ministerului Lucrărilor Publice, s-a propus ca în urma încetării mai multor lucrări publice şi a imposibilităţii în care se află diferitele servicii de a mai servi vreo indemnizare elevilor, elevii să fie îndrumaţi a vizita singuri lucrări de construcţii, fabrici şi diferite instalaţii industriale şi a prezenta memorii asupra studiilor făcute de ei, pe baza cărora să li se dea note la practică. Propunerea a fost aprobată prin ordinul nr. 2126 din 13 februarie 1901 al Ministrului Lucrărilor Publice.
La propunerea Direcţiunii Şcolii, Ministerul Lucrărilor Publice, cu ordinul nr. 2948 din 3 martie 1901, a aprobat ca C. Alimănişteanu să ţină elevilor, în mod gratuit, o serie de conferinţe asupra petrolului.
La 1 aprilie 1901, Nestor Ureche a fost numit profesor suplinitor al catedrei de geometrie descriptivă şi stereotemie, în locul lui Mihail Capuţineanu, care s-a retras la pensie.
La 1 aprilie 1901 s-a desfiinţat catedra de economie politică, ocupată de Christea Staicovici.
La 1 aprilie 1901, desfiinţdu-se catedra militară de regulamente şi instrucţie militară, ocupată de căpitanul Constantin Pârâianu, Eracle Pretorian, profesor de artă militară, a fost însărcinat şi cu predarea cursului de regulamente militare.
În urma propunerii Direcţiunea Şcolii, Ministerul Lucrărilor Publice, cu ordinul nr. 5314 din 16 aprilie 1901, a probat ca bustul fostului director al şcolii Gheorghe Duca să se aşeze în arcada centrală a clădirii din curtea de onoare a şcolii.
În urma propunerilor făcute de Direcţiunea şcolii cu raportul nr. 266 din 19 aprilie 1901 şi a ordinului Ministrului Lucrărilor Publice nr. 6181 din 31 mai 1901, o comisiune compusă din Constantin M. Mironescu, Anghel Saligny şi Nicolae Hârjeu a fost instituită pentru examinarea programelor de admitere în şcoală şi pentru studierea unei eventuale organizări a şcolii pe de altă parte. Prin procesul verbal încheiat la 9 mai 1901, comisia a propus ca admiterea în anul I să se facă numai dintre elevii anului preparator ţinând seama de examenul de fine de an şi de activitatea din timpul anului, iar programul de cunoştinţe pentru admiterea în anul preparator să fie mai întins decât cel actual. Admiterea la secţiunea conductorilor tehnici să se facă în continuare după programul de cunoştinţe actuale. Ministerul, cu ordinul nr. 7387 din 26 mai 1901, a aprobat concluziile acestui proces-verbal. În continuare, prin procesul verbal din 8 decembrie 1901, s-a propus ca deocamdată să nu se creeze o parte mare subdiviziune, lăsându-se ca şcoala să se dezvolte progresiv pentru a deveni o politehnică ceva mai târziu, deocamdată propunându-se înfiinţarea a numai 3 specialităţi pentru ingineri:
Pentru aceste trei specialităţi cursurile celor dintâi doi ani urmau să fie comune, iar cursurile celor din urmă doi ani se vor distribui după specialităţi.
Prin bugetul exerciţiului 1901-1902, în urma retragerii lui Mihail Capuţineanu, suprimându-se retribuţia pentru cursul de geometrie descriptivă şi stereotomie, Nestor Urechia, repetitor de cursuri, a fost însărcinat de Ministerul Lucrărilor Publice, prin decizia cu nr. 5795 din 25 aprilie 1901, să predea în mod gratuit şi cursul de geometrie descriptivă şi stereotomie.
Prin jurnalul Consiliului de Miniştri, cu nr. 271 din 16 aprilie 19801, Iacob Papadopol a fost repetitor de cursuri al şcolii şi rămas în disponibilitate pe ziua de 1 aprilie 1901, prin reducerea acestui post prin bugetul 1901-1902, a fost numit în postul de profesor de lucrări grafice, înfiinţat din nou prin buget la secţiunea conductorilor.
Prin decizia ministerială nr. 5794 din 25 aprilie 1901, Constantin M. Mironescu, directorul şcolii, a fost însărcinat cu predarea cursului de economie politică şi drept administrativ, în locul lui Christea Staicovici rămas în disponibilitate prin suprimarea postului prin bugetul 1901-1902.
Prin decizia ministerială nr. 7786 din 2 iunie 1901, "admiterea în secţiunea conductorilor-desenatori este şi rămâne suspendată până la alte dispoziţiuni". Prin reducerea de buget, s-a redus şi numărul internilor de la 40 la 20.
La 14 octombrie s-a inaugurat bustul lui Gheorghe Duca aşezat în curtea de onoare a şcolii.
Prin decizia Ministerului Lucrărilor Publice nr. 16530 din 11 decembrie 1901 s-a aprobat ca elevii şcolii să plătească jumătate din preţul după tarif, când călătoresc pe căile ferate, având dreptul de a călători numai în clasa a doua.
Prin decizia ministerială nr. 2048 din 19 februarie 1902, Ion Ionescu a fost însărcinat provizoriu cu predarea cursului de mecanică aplicată şi rezistenţa materialelor în locul lui Constantin Mănescu, demisionat.
La 3 aprilie 1902, profesorul Alfonso Saligniy a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Prin decizia ministerială nr. 6335 din 16 mai 1902, s-a suspendat admiterea elevilor în secţiunea conductorilor cu începerea anului şcolar 1902-1903. Elevii de la această secţie care se aflau în şcoală urmau să continue cursurile până la absolvire în 1903.
Prin decizia ministerială nr. 14555 din 24 octombrie 1902, Victor Fotescu, doctor în drept de la facultatea din Paris, a fost însărcinat pe ziua de 1 noiembrie 11902 cu predarea lecţiunilor de economie politică şi drept administrativ, plătit din fondurile Ministerului cu o diurnă de 250 lei/lună.
Prin decizia ministerială nr. 14556 din 24 octombrie 1902, H.O.Schlawe, profesor de lucrări grafice, a fost trecut pe ziua de 1 noiembrie 1902 la catedra vacantă de mecanică aplicată şi rezistenţa materialelor, în locul lui Constantin C. Mănescu, demisionat.
Prin decretul nr. 2771 din 28 octombrie 1902, Dimitrie Poenaru şi Ion Ionescu au fost numiţi în ziua de 1 noiembrie 1902 în posturile de profesori de lucrări grafice: cel dintâi la secţiunea inginerilor în locul lui Schlawe, numit profesor de rezistenţa materialelor, iar cel de-al doilea la secţiunea conductorilor în locul lui Iacob Papadopol, numit şef de circumscripţie.
Prin decretul nr. 1525 din 15 martie 1903, au fost numiţi pe ziua de 1 aprilie 1903:
Din 1903, Edgard Duperrex, pe lângă lucrări de desen, a condus şi proiecte de construcţii.
La 4 mai 1903 a încetat din viaţă dr. Alfonso O. Saligniy, profesor de chimie al şcolii. Prin ordinul Ministrului Lucrărilor Publice nr. 6455 din 16 mai 1903, în urma propunerii făcute de direcţia şcolii, Grigore Pfeiffer a fost însărcinat provizoriu a ţine locul de profesor de chimie.
S-a aprobat un concediu de 3 luni lui D. Poenaru, profesor de lucrări grafice cu începere de la 1 octombrie 1903 urmând să fie suplinit la catedră de inginerul D. Văsescu.
Pentru ocuparea postului de profesor de chimie, rămas vacant prin încetarea din viaţă a Dr. Alfonso O. Saligniy, s-au adresat Ministerului Lucrărilor Publice cereri din partea următorilor: Petre Becherescu, Ştefan Bogdan, Carol Favila, M. Pltzer şi Grigore Pfeiffer. Ministerul a instituit o comisie formată din: Constantin M. Mironescu, directorul şcolii, Petru Poni şi Constantin Istrati, profesori universitari, Anghel Saligny, Mihail Râmniceanu, Teodor Dragu şi Nicolae Herjeu, profesori ai şcolii. Această comisie a constatat că deşi unii candidaţi aveau lucrări meritoase de chimie, ele nu erau relative la chimia tehnologică şi am propus să se publice un concurs în care să se specifice clar condiţiile cerute candidaţilor.
Personalul didactic al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele era în 1903 următorul: Constantin M. Mironescu, Anghel Saligniy, Constantin Bottea, Mihail Râmniceanu, Grigore Cerkez, George Kirillov, Grigore Pfeiffer, Ioan Baiulescu, Spiru Haret, David Emanuel, Nicu Vcerkez, Dionisie Many, Teodor Dragu, I.B. Cantacuzino, Herman Schlawe, Emil Valaban, Elie Radu, Nicolae Zanne, Iuliu Zanne, Nestor Ureche, Edgard Duperrex, ion Ionescu, Dimitrie Poenaru, Victor Fotescu. Repetitori de cursuri: Dimitrie Zossima şi Alexandru Davidescu. Profesori de cursuri militare: colonel P. Vasiliu-Năsturel, lt.colonel N. Săulescu şi lt. Colonel Eracle Pretorian.
Prin decizia ministerială nr. 946 din 26 ianuarie 1904, Grigorie Pfeiffer a fost însărcinat cu suplinirea catedrei de chimie, până la numirea titularului.
Prin decizia ministerială nr. 501 din 16 ianuarie 1904, Ministerul Lucrărilor Publice a aprobat prelungirea concediului lui Dimitrie Poenaru până la finele lunii februarie şi suplinirea sa în continuare de Dimitrie Văsescu.
Prin decizia ministerială nr. 3504 din 17 martie 1904, Dimitrie Văsescu a fost însărcinat în mod provizoriu cu suplinirea catedrei de lucrări grafice până la numirea unui titular în locul lui Dimitrie Poenaru, lăsat în disponibilitate din cauză de boală.
Prin decizia ministerială nr. 3154 din 11 martie 1904, Constantin M. Mironescu, inginer inspector general, directorul Şcolaei de Poduri şi Şosele, a fost însărcinat să viziteze diferite şcoli tehnice superioare din străinătate şi a studiat organizarea şi funcţionarea lor din punctul de vedere al creării diferitelor specialităţi de ingineri. I s-a acordat o indemnizaţie de 200 lei pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare. Inginerul şef Grigore Cerkez, profesor la Şcoală, a fost însărcinat cu îndeplinirea funcţiei de director pe timpul cât va lipsi Constantin M. Mironescu.
La 17 martie 1904, maiorul Ion Sclia a fost numit profesor de artilerie de câmp.
La 23 martie 1904, M. Râmniceanu, profesor al şcolii, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Prin decretul nr. 1861 din 19 mai 1904, Al. Reniceanu a fost numit pe ziua de 1 aprilie 1904 asistent în laboratorul de chimie.
Cu raportul nr. 546 din 6 iulie 1904, Constantin M. Mironescu, directorul şcolii, a prezentat informarea asupra misiunii ce a avut de a studia în străinătate mai multe şcoli speciale tehnice în vederea unei reorganizării a Şcoalei Naţionale de Poduri şi Şosele. În raport se arată că au fost vizitate şcoli tehnice superioare din Italia, Elveţia, Franţa, Belgia, Germania şi Austro-Ungaria. Se prezenta modul de organizare al acestor şcoli, specialităţile care se învaţă, unităţi anexe şcolilor (muzee, laboratoare, biblioteci, colecţii, ateliere etc.), modul de recrutare al elevilor şi al profesorilor şi se discutau avantajele şi inconvenientele constatate. În partea a doua se propuneau, în perspectivă, trei specializări începând cu anul al 3-lea:
Ca soluţie de tranziţie spre învăţământul politehnic se propuneau două specializări:
Se propuneau menţinerea condiţiilor de admitere, a obligativităţii frecvenţei, înfiinţarea de posturi de asistenţi, reducerea ca număr a examenelor parţiale rămânând numai la cursurile importante, menţinerea internatului şi a gratuităţii învăţământului.
Ministerul Lucrărilor Publice, cu ordinul nr. 1340 din 9 octombrie 1904, a numit următoarea comisie pentru examinarea candidaţilor pentru catedra de chimie: Petre Poni, dr. Constantin I. Istrati, Constantin M. Mironescu, Anghel Saligny şi Mihail Râmniceanu.
Prin decretul nr. 2880 din 19 noiembrie 1904, Grigore Pfeiffer, doctor în chimie de la Universitatea din Zurich, a fost numit, pe ziua de 15 noiembrie 1904, în postul de profesor la catedra vacantă de chimie şi şef al laboratorului alipit la acea catedră.
Prin decretul nr. 3130 din 7 decembrie 1904, Ştefan Bogdan, doctor în ştiinţe fizice de la facultatea din Geneva, a fost numit în postul vacant de preparator de chimie al şcolii.
În 1904, Iuliu Zanne a fost numit profesor de industrii fermentative.
Cu ordinul nr. 9733 din 1 iulie 1905, Ministerul Lucrărilor Publice a aprobat profesorului David Emanuel un concediu de un an de zile şi suplinirea sa de către D. Bungeţeanu.
Prin Decretul nr. 4352 din 7 octombrie 1905, Nicolae Vasilescu Karpen a fost numit în postul de profesor de electrotehnică, catedră înfiinţată prin bugetul 1905-1906.
Prin decretul nr. 4772 din 18 octombrie 1905, Victor Gutzu a fost numit pe ziua de 15 octombrie 1905 în postul de profesor pentru catedra exploatări şi exploatări de petrol, creată prin bugetul anului financiar 1905-1906.
Prin decretul nr. 2869 din 19 iulie 1906, publicat în Monitorul Oficial nr. 101 din 2/15 august 1906, s-a aprobat "Regulamentul Şcoalei Naţionale de Poduri şi Şosele" în care se preciza că "Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele are ca scop să pregătească personalul de ingineri trebuincios serviciilor tehnice publice. Ea este pusă sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, care o administrează prin directorul şcolii.
Învăţământul şcolii este gratuit în schimbul îndatoririi pentru absolvenţi de a sluji pe Stat timp de 5 ani. Instrucţiunea este dată de profesori numiţi cu decret la propunerea Ministrului Lucrărilor Publice. Instrucţiunea cuprinde învăţământul teoretic (lecţiunile orale făcute de profesorii titulari, repetiţiile, aplicaţiile şi exerciţiile făcute de profesorii repetitori, experienţele în laboratoarele de fizică şi chimie, manipulaţiunile de chimie şi de încercarea materialelor, lucrărilor grafice între care şi reducerea de proiecte şi vizite de lucrări, şantiere, ateliere şi fabrici sub conducerea profesorilor) şi învăţământul practic (lucrări de planuri şi nivelment sub conducerea unui profesor, lucrări diverse la construcţii ale Statului, în administraţii publice, sau chiar în întreprinderi industriale particulare).
Nota de merit, pe baza căreia se face promovarea se obţine adăugând la nota examenului general media notelor de la examenele parţiale şi media notelor referitoare la acel curs şi împărţind suma la 3. Notele la interogaţii făcute de profesorii repetitori şi notele la lucrările de laborator sunt socotite ca note de examene parţiale, dar cu coeficientul 1/2. Diferitele cursuri au coeficienţi diferiţi, între 2 şi 4. De remarcat că la formarea mediei generale se ia în asiduitate o notă pentru "caiete" şi o alta pentru "purtare şi asianitate". Se admite o singură corigenţă. Nu se admit corigenţe în anul preparator. Şcoala eliberează diploma de inginer în cazul când media generală depăşeşte 15,50 şi certificat de capacitate dacă se depăşeşte 14,00.
Frecvenţa e obligatorie. Pentru absenţe nemotivate echivalente cu o lună elevul este şters din controalele şcolii. Lucrările de proiecte, desene, exerciţii, memorii vor fi executate în interiorul şcolii. Pedepsele disciplinare sunt: mustrarea în particular şi în faţa colegilor, avertisment (afişat), excluderea temporară şi excluderea din internat. În încheierea regulamentului se menţionează Biblioteca, cabinetului de fizică, laboratorul de chimie şi atelierul de reparare aparatură de laborator.
Prin Decretul nr. 3510 din 12 octombrie 1906, Dr. Ludovic Mrazec şi Constantin R. Mircea au fost numiţi pe ziua de 1 octombrie 1906 profesori ai şcolii, cel dintâi pentru cursul de geologia petrolului, iar al doilea pentru cursul de industria petrolului. Menţionăm că Ludovic Mrazec fusese ales membru corespondent al Academiei Române la 25 martie 1901 şi membru titular al Academiei Române la 11 aprilie 1905.
La 10 mai 1906, Dumitru Văsesecu a fost numit profesor titular de lucrări grafice.
Prin decizia ministerială nr. 2491/1906, Gheorghe Capşa a suplinit, începând cu data de 19 octombrie 1906, pe Nicolae Zannea la cursul de instalaţii şi exploatări industriale.
După 1906, Victor Gutzu a continuat să predea numai cursul de exploatări de petrol.
În 1906 a apărut Anuarul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele pe anul şcolar 1905-1906. Acest anuar cuprinde un scurt istoric al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele însoţit de documente ale acestei şcoli.
În anul 1906, personalul didactic al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele era următorul: Constantin M. Mironescu, Anghel Saligniy, Constantin Bottea, Mihail Râmniceanu, Grigore Cerkez, George Kirillov, Grigore Pfeiffer, Ioan Baiulescu, Spiru Haret, David Emanuel, Nicu Cerkez, Dionisie Many, Teodor Dragu, I.B. Cantacuzino, Herman Schlawe, Emil Valaban, Ludovic Mrazec, Dimitrie Văsescu, Iuliu Zanne, Nestor Ureche, Edgard Duperrex, Ion Ionescu, Victor Fotescu, Nicolae Vasilescu-Karpen, Ludovic Mrazec, Victor Gutzu şi Constanztin R. Mircea. Repetitori de cursuri: Dimitrie Zossima şi Alexandru Davidescu. Profesori de cursuri militare: general P. Vasiliu-Năsturel, colonel Nicolae Săulescu şi lt. colonel Eracle Pretorian şi maior Constantin Sclia.
În februarie şi martie 1907 a avut loc marea răscoală a ţăranilor sub lozinca "Vrem pământ". Ea a fost înăbuşită în sânge la sfârşitul lunii martie 1907.
În anul 1907 s-a reînfiinţat Şcoala de conductori, independentă de Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele.
Prin decizia ministerială nr. 11864/1907, Andrei Manea a fost numit asistent la laboratorul de chimie.
În anul 1907 profesorul Anghel Saligniy a fost ales preşedinte al Academiei Române.
La 6 septembrie 1908, Gheorghe Kirilov, profesor de mecanică raţională, a încetat din viaţă.
Prin decretul nr. 3220 Andrei Ioachimescu a fost numit profesor titular definitiv de mecanică raţională.
Constantin Bottea, profesor de geologie, mineralogie şi metalurgie a fost pus în disponibilitate din cauză de boală.
În anul 1908, Ministerul Lucrărilor Publice a pus din nou chestiunea împărţirii şcolii pe secţiuni, pentru ca absolvenţii să fie pregătiţi în mai multe specializări. În acest scop a fost numită o comisie compusă din C.M. Mironescu, directorul şcolii şi profesorii: L. Mrazec, Elie Radu, Ion Ionescu, Anghel Saligny, N. Herjeu şi T. Dragu. Comisia a făcut un raport, la 22 decembrie 1908, prin care a conchis la formarea a două secţiuni: una de "căi de comunicaţie şi edilitate" şi alta de "mecanică şi petrol" cu doi ani comuni şi doi ani de specializare, având şi unele cursuri comune. Pentru aceasta se solicita un credit de 1200000 lei pentru înfiinţarea de laboratoare şi un spor bugetar anula de 115000 lei. Comisia a prezentat şi planul cursurilor în această ipoteză de bifurcare. Fondurile nu s-au dat şi şcoala a continuat să rămână aşa cum a fost. Tendinţa de a deschide totuşi elevilor noi orizonturi s-a realizat prin cursuri industriale de electrotehnică, de petrol, de edilitate etc., care au supraîncălzit (?) pe elevi. Pentru a-i uşura într-o oarecare măsură, încă din 1906 unele cursuri au devenit neobligatorii pentru unii elevi şi obligatorii pentru alţii, dar supraîncărcarea persista.
În anul 1909 s-au creat prima oară posturi de asistenţi la cursurile cu proiecte şi lucrări pentru o mai bună ajutoare a elevilor, pentru controlul şi susţinerea proiectelor, obligaţii pe care profesorii nu le mai puteau împlini singuri din cauza creşterii numărului de studenţi.
La 1 iunie 1909, Gheorghe Em. Filipescu şi Traiana Lalescu au fost numiţi asistenţi la lucrările de statică grafică şi rezistenţa materialelor.
La 16 septembrie 1909, Gheorghe Murgoci a fost numit profesor de geologie şi mineralogie.
La 16 octombrie 1909, Petre Zahariade, care demisionase în 1890 din postul de repetitor de cursuri, a fost numit profesor de navigaţie interioară şi maritimă.
La 29 octombrie 1909, Dumitru Văsescu, profesor de lucrări grafice, a decedat.
Prin decretul nr. 207/1910, Constantin Buşilă a fost numit profesor de lucrări grafice.
La 1 aprilie 1910, Ion B. Cantacuzino, profesor de navigaţie, s-a retras la pensie.
La 1 mai 1910, Ştefan N. Mirea a fost numit asistent la cursul de aplicaţii ale statisticii grafice şi rezistenţei materialelor.
În anul 1910, Nicolae Herjeu, profesor de topografie şi drumuri, a decedat. Emil Balaban a fost însărcinat, după moartea lui Nicolae Herjeu, cu cursul de topografie (în afara cursului de tehnologia materialelor de construcţie şi procedee de construcţii). Iuliu Zanne a fost numit, după moartea lui Nicolae Herjeu, profesor de drumuri.
În decembrie 1910, Dionisie Germani a fost însărcinat cu suplinirea catedrei de Hidraulică şi Motori hidraulici (a suplinit până în anul 1913).
În anul 1910 încetează funcţia de preşedinte al Academiei Române a profesorului Anghel Saligniy.
La 4 ianuarie 1911, Ion Baiulescu, profesor de hidraulică, a decedat la Braşov (unde se născuse).
La 1 februarie 1911, Dionisie Germani a fost numit repetitor la cursul de hidraulică şi proiecte.
La 1 aprilie 1911, Nicolae Cerkez, profesor de fizică industrială, s-a retras la pensie.
La 1 aprilie 1911, Spiru Haret, profesor de geometrie analitică, s-a retras la pensie.
La 1 aprilie 1911, Traian Lalescu a fost numit profesor de geometrie analitică.
Prin Decretul nr. 395/1911, Alexandru Davidescu a fost numit profesor titular definitiv la catedra de construcţia oraşelor, îmbunătăţiri funciare şi maşini hidraulice.
Începând cu 1911, Ion Ionescu suplineşte catedra de poduri (a suplinit până în 1914).
În anul 1911, Grigore Stratilescu a fost numit profesor suplinitor de căi ferate.
În anul 1912 s-a votat "Legea învăţământului secundar şi superior". În această lege nu este nici o referinţă la învăţământul tehnic superior.
La 1 martie 1912, Eugeniu Ştefănescu a fost însărcinat să predea cursul de drumuri.
La 1 iulie 1912, Ştefan N. Mirea a demisionat din postul de asistent la cursul de aplicaţii grafice şi rezistenţa materialelor. În locul său, pe aceeaşi dată, a fost numit asistent Mircea E. Radu.
La 30 ianuarie 1913, C.M. Mironescu a convocat pe profesorii Şcolii pentru a se sfătui asupra uşurării cursurilor şi armonizării lor (evitarea paralelismelor). Dezbaterile s-au încheiat la 9 aprilie 1913. S-a propus schimbarea condiţiilor de admitere în anul preparator, deplasarea unor cursuri din anii superiori în anii inferiori, în aşa fel încât ele să fie terminate în momentul începerii proiectelor respective, ridicarea obligativităţii caietelor de notiţe şi a notelor pentru aceste caiete, reducerea orelor de desen, împărţirea anului pe semestre etc.
În perioada iunie-august 1913 a avut loc al doilea război balcanic, la care a participat şi România şi care s-a încheiat cu Conferinţa de pace de la Bucureşti.
Prin decizia ministerială nr. 29389/1913, Dionisie Germani a fost însărcinat cu predarea cursului de hidraulică (a predat până în anul 1915).
La 25 iunie 1914, Constantin Angelescu, ministrul lucrărilor publice, a numit o comisie formată din: C. Mironescu, directorul şcolii şi P. Zahariade, N. Vasilescu Karpen, G. Ţiţeica, D. Emanuel, L. Mrazec, N. Coculescu, Anghel Saligny, T. Dragu, E. Balaban şi T. Lalescu, profesori care să lucreze sub preşedinţia ministrului la un proiect de reorganizare a Şcolii. În luna iulie C. Mironescu înaintează Minsitrului un proiect de Regulament pentru înfiinţarea unei Şcoli Politehnice în locul Şcolii Naţionale de poduri şi Şosele. Elevii deveneau studenţi, se lăsa o oarecare "elasticitate" în terminarea studiilor şi în modul de organizare a şcolii, se propuneau două secţiuni de specializare.
În iulie 1914 izbucneşte primul război mondial.
La 1 septembrie 1914, Ion Ionescu a demisionat.
La 1 octombrie 1914, Anghel Saligniy, profesor de poduri şi Mihail M. Râmniceanu, profesor de căi ferate s-au retras la pensie. Anghel Saligniy a fost numit profesor onorific al şcolii (este pentru prima oară când s-a acordat o asemenea distincţie unui profesor al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele).
Prin Decretul nr. 3370/1914, Ion Ionescu a fost numit profesor titular de poduri şi construcţii metalice, iar Grigore Stratilescu a fost numit profesor titular definitiv de căi ferate.
Prin decizia ministerială nr. 35295/1914, Ion Arapu a fost numit profesor suplinitor la catedra de fizică industrială.
În anul şcolar 1914-1915, Ştefan N. Mirea a predat în mod gratuit cursul de beton armat.
La 1 aprilie 1915, Constantin M. Mironescu, directorul Şcolii şi profesor titular de statică grafică, s-a retras la pensie. În aceeaşi zi, Emil Balaban, profesor titular de tehnologia materialelor de construcţii şi procedee de construcţii a fost numit directorul Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele.
La 1 aprilie 1915, Teodor Dragu, profesor de construcţii de maşini cu aburi s-a retras la pensie.
La 1 aprilie 1915, Ion Teodor a fost numit profesor de statică grafică şi beton armat.
La 21 aprilie 1915, prin Decretul nr. 1132, s-a aprobat "Regulamentul pentru numirea profesorilor titulari la Şcoala de Poduri şi Şosele", ministru al Lucrărilor Publice fiind C. Angelescu. Potrivit acestui regulament candidaţii la un post de profesor erau obligaţi să însoţească cererile lor de un membri, arătând titlurile şi lucrările în baza cărora solicită acea catedră. O comisie alcătuită din 3 profesori, delegată de consiliul profesoral, cercetând titlurile şi lucrările candidaţilor, prezenţa consiliului un raport amănunţit pe baza căruia consiliul făcea recomandarea. Ministrul nu putea trece peste avizul consiliu, numind pe altcineva, dar dacă nu era aprobat cel recomandat de consiliu, concursul se republica şi se ţinea în faţa unei comisii din 6 profesori (4 numiţi de consiliu şi 2 numiţi de ministru) care, pe lângă titluri şi lucrări, supunea candidaţii la un colocviu şi două lecţii orale. Noua recomandare, făcută cu majoritate de 2/3, era obligatorie pentru ministru. Se evita astfel vechea procedură de numire a profesorilor de către ministru, pe baza avizului directorului Şcolii, aviz de care nu era obligat să ţină seama, făcându-se uneori numiri neprincipiale de profesori.
La 1 octombrie 1915, Hermann O. Schlawe, profesor de rezistenţa materialelor, s-a retras la pensie.
La 1 octombrie 1915, prin Decretul nr. 38664/1915, Gheorghe Em. Filipescu a fost numit profesor suplinitor de rezistenţa materialelor.
La 1 octombrie 1915, Teodor Dragu, profesor de construcţii de maşini şi maşini cu abur s-a retras la pensie.
La 1 octombrie 1915, Alexandru Zahariade a fost numit profesor de maşini.
În anul şcolar 1915-1916, Dionisie Germani a fost însărcinat cu conferinţe de aplicaţiuni şi proiecte de hidraulică.
La 1 octombrie 1915, N. Iliescu-Brânceni a fost numit asistent provizoriu la cursul de desen.
În anul 1915 se desfiinţează cursurile militare.
Prin Decretul nr. 259/1916, Ion Arapu a fost numit la 1 februarie 1916, profesor titular definitiv de fizică industrială.
La 1 februarie 1916, Ion Teodor a fost numit profesor titular de statică grafică şi beton armat.
La 1 aprilie 1916, Niculae Zanne a demisionat din postul de profesor de instalaţii şi exploatări industriale (în care fusese suplinit de Gheorghe Capşa din anul 1906).
La 6 mai 1916, Aurel Ioanovici a fost numit asistent la cursul de poduri.
La 1 iunie 1916, N. Liliescu-Brânceni, asistent provizoriu de desen, a demisionat.
La 14 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, intrând astfel în primul război mondial. Germania (la 17 august 1916), apoi Bulgaria şi Turcia (la 19 august 1916), au declarat război României. După înfrângerea de la Turtucaia (24 august 1916) şi în Dobrogea şi după unele succese în ofensiva armatei române în Transilvania, aceasta e nevoită să se retragă. În lunile octombrie şi noiembrie 1916, trupele germano-austro-ungare au pătruns pe teritoriul ţării pe valea Jiului şi a Oltului.
În octombrie 1916, din cauza războiului nu s-au deschis decât cursurile anului preparator, cu elevi sub 21 ani.
Prin decizia ministerială nr. 3910/1916, Constantin Buşilă a fost numit profesor suplinitor şi apoi, prin Decretul nr. 2254/1916, profesor titular definitiv la catedra de tehnologie mecanică, organe de maşini şi aparate de ridicat.
Prin Decretul nr. 2577/1916, Gheoghe Em. Filipescu a fost numit profesor titular definitiv la catedra de rezistenţa materialelor şi statică grafică pe data de 1 octombrie 1916, iar Constantin Budeanu a fost numit asistent titular definitiv la cursul de electrotehnică, pe aceeaşi dată.
Cursurile anului preparator, deschise la 1 octombrie 1916, n-au putut dura prea mult din cauza războiului. Emil Balaban, directorul Şcolii, a chemat pe elevi şi le-a arătat că în acele momente datoria lor cea mai mare era de a lupta ca voluntari pentru recucerirea pământului ţării cotropit de duşmani. Cursurile s-au închis. Emil Balaban împreună cu majoritatea profesorilor s-au retras în Moldova, la Iaşi. Localul şcolii a fost lăsat în grija profesorului Grigore Pleiffer.
La 2 noiembrie 1916, oraşul Bucureşti a fost ocupat de trupele inamice. Guvernul s-a retras la Iaşi. La sfârşitul lunii decembrie, după ce a fost ocupată întrega Muntenie şi Dobrogea, ofensiva germano-austro-ungară a fost oprită pe valea Caşinului, valea Suţiţei, valea Putnei şi valea Siretului unde, după bătălii crâncene, frontul s-a stabilizat.
Cursurile şcolii au fost închise din cauza războiului. La Bucureşti profesorul G. Pleiffer a dus o luptă titanică ca să oprească pe bulgari să ducă toate aparatele şi instalaţiile de laborator ale Şcolii, la Sofia.
În perioada ianuarie-iunie 1917 are loc refacerea armatei române cu concursul misiunii militare franceze condusă de generalul H.M. Berthelot.
În lunile iulie-august 1917 au loc bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Încununate de succes, în care planurile inamicului de a scoate România din război au fost dejucate.
La 25 octombrie (7 noiembrie) 1917 are loc Marea Revoluţie socialistă din octombrie. La 22 noiembrie 1917 s-a încheiat la Bret-Litovsk armistiţiu ruso-german. La 26 noiembrie 1917 s-a încheiat la Focşani armistiţiu dintre România şi puterile Centrale.
La 27 ianuarie 1918 s-a încheiat la Bret-Litovsk tratatul de pace între Austro-Ungaria şi Ucraina, iar la 18 februarie 1918 pacea între Germania şi Rusia Sovietică.
La 24 aprilie 1918 s-a încheiat la Bucureşti Tratatul de pace între România pe de o parte şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia pe de altă parte.
Emil Balaban, directorul Şcolii de Poduri şi Şosele, aflat la Iaşi s-a ocupat de strângerea elevilor Şcolii şi de găsirea la Iaşi a unor localuri, spre a relua cursurile. Într-o cameră la Palatul Administrativ au reînceput cursurile anului IV, în localul Şcolii primare din Strada Lazăr au început cursurile anilor I, II şi III, iar în câteva camere de la Facultatea de medicină şi în localul Şcolii primare din str. Elena Doamna, au început cursurile anului preparator.
Potrivit unei legi votate de Parlamentul de la Iaşi, Emil Balaban, directorul Şcolii a fost scos la pensie din oficiu, pe data de 1 octombrie 1918 cu un preaviz de 40 de zile. În locul său a fost numit director N. Vasilescu-Karpen, pe aceeaşi dată. Suplinind directoratul, începând cu data de 21 august 1918, N. Vasilescu- Karpen pleacă la Bucureşti pentru a organiza redeschiderea cursurilor în luna octombrie, când s-a ţinut un nou concurs de admitere. A fost necesar în acest scop să se apeleze şi la persoane care nu erau cadre didactice ale Şcolii: C. Răileanu, St.N. Mirea, T. Constantinescu, I. Vardala, G. Ţiţeica etc.
Din cauză că toată administraţia ţării era încă la Iaşi, iar profesorii Şcolii nu-şi puteau părăsi posturile din Administraţie elevii care aveau lucrări cu aceşti profesori au rămas la Iaşi. Şcoala s-a împărţit astfel în două. Şcoala de la Iaşi a rămas în seama profesorului Ion Ionescu. Şi la Iaşi a fost necesar aportul unor persoane din afara corpului profesoral al Şcolii: Borcea, T. Bratu, G. Nichifor, V. Brunchner, St. Bogdan, I. Beleş, etc.
În urma succeselor trupelor aliate Bulgaria a capitulat (16 septembrie 1918), Germania a semnat la Campiuegne armnistiţiu cu Puterile Aliate (29 octombrie/11 noiembrie 1918), iar Austro-Ungaria s-a destrămat.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918 are loc, la Alba Iulia, Marea Adunare Naţională care decretează unirea Românilor din Transilvania şi Banat cu România.
Ca urmare a acestor evenimente, în luna noiembrie 1918 toate ministerele au revenit la Bucureşti. A revenit şi partea din Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele rămasă la Iaşi. Cursurile au reînceput în condiţii grele, în săli complet neîncălzite, profesorii şi studenţii fiind îmbrăcaţi în paltoane şi cu căciulile pe cap.
În urma anulării legii votate de Parlamentul de la Iaşi, la 15 noiembrie 1918, Emil Balaban a fost numit din nou director al Şcolii.
S-au făcut cursuri intensive, astfel încât în luna decembrie s-au putut ţine examenele cu studenţii din anul IV şi a ieşit astfel prima serie de absolvenţi de după război.
În noul an universitar 1918/1919 au fost numite următoarele cadre didactice:
Dionisie Germani, suplinitor al catedrei de electrotehnică,
Emanoil Protopopescu-Pake, conservator de colecţii de mineralogie şi geologie (Decizia ministerială nr. 1914/1918);
Mircea Radu, suplinitor al cursului de beton armat şi procedee generale de construcţii (Decizia ministerială nr. 23592/1918);
Ion Beleş, asistent la cursul de poduri.
În luna ianuarie 1919 s-au ţinut examenul pentru anii I, II şi III, după care au început imediat noi cursuri.
Prin Decizia Ministerială nr. 5547/1919, Aurel A. Beleş a fost numit asistent suplinitor la cursul de drumuri şi topografie.
La 3 martie 1919, Consiliul profesoral, analizând cazul Elenei Gonţa, care urmase şcoala de inginerie din Harkov, pe care nu o mai putea continua acolo, a decis "să se admită principiul ca la intrarea în şcoală, candidaţii de sex feminin să fie luaţi în considerare în acelaşi condiţiuni şi cu aceleaşi drepturi, ca şi candidaţii masculini".
La 1 aprilie 1919, Ion Buşilă a fost numit asistent suplinitor la cursul de poduri, iar Gheorghe Dima a fost numit asistent la cursul de fizică.
La 5 iunie 1919, profesorii Nicolae Vasilescu-Karpen şi Ion Ionescu au fost aleşi membrii corespondenţi ai Academiei Române.
La 1 octombrie 1919, din motive de boală, Emil Balaban, directorul Şcolii se retrage la pensie. În locul său a fost numit director al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele profesorul Grigore Cerkez.
La 16 octombrie 1919, Iuliu Uanne, profesor de drumuri, a demisionat. În locul său a fost numit, pe aceeaşi dată ca profesor suplinitor, Eugeniu Ştefănescu (DM 37125/1919).
La 1 noiembrie 1919, Edgard Duperrex, profesor de desen a demisionat din cauză de boală. În locul său a fost numit profesor suplinitor de desen, Cezar Orăşanu (DM 914/1919).
La 1 noiembrie 1919, au fost numite următoarele cadre didactice:
Caludiu Mititelu, asistent suplinitor la cursul de mecanică (DM 38855/1919);
D. Stoica, asistent suplinitor la cursul de geometrie descriptivă,
Ion Vasilescu, asistent suplinitor la cursurile de maşini cu aburi, tehnologie mecanică, organe de maşini şi maşini de ridicat (DM 393549/1919);
Emanoil Protopopescu-Pake, asistent suplinitor la cursul de mineralogie şi geologie (DM 39372/1919);
Alexandru Melencovici, asistent suplinitor la cursul de analiză (DM 42186/1919).
|
Şcoala Politehnică din Bucureşti (1920-1938) |
|
|
|
|
Cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care ţi le suflă nebunia şi le scrie raţiunea. - Andre Gide |
[ Structura sitului ]
Adresa Web: http://
Reper temporal: Tuesday, 7 February 2012, 23:15:06 +0100 @968
Pagină generată de PHP 4.4.9 în aproximativ 0.083 secundă.
