Cercuri ştiinţifice studenţeşti, cercetare şi creativitate, cursuri on-line, articole, biblioteca electronică şi o listă de discuţii

Ce este politica energetică?

Ce este Sistemul Energetic?   Organizaţii şi companii   Ce carieră să îmi aleg?

Textul publicat în aceeastă pagină este original. Toate drepturile sunt rezervate. Copyright © 2002-2006 Universul Energiei.
Reproducerea integrală sau parţială a materialului, fără acordul autorilor, intră sub incidenţa Legii privind Dreptul de Autor.

Sectorul energetic reprezintă o componentă de bază, determinantă, în dezvoltarea social-economică a oricărei ţări. Strategia de restructurare şi dezvoltare a ramurii energiei electrice şi termice se bazează pe multiple studii elaborate atât de institute de specialitate cât şi de firme de consultanţă străine recunoscute pe plan mondial. La elaborarea strategiei s-au avut în vedere experienţa şi strategiile de dezvoltare ale unor ţări cu sisteme energetice avansate, prezentate de diferite organizaţii internaţionale (Congresul Mondial al Energiei, Comisia Economică O.N.U. pentru Europa, Agenţia Internaţională pentru Energie, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, UNIPEDE) şi cunoscute prin cooperare directă cu societăţi de electricitate din alte ţări (Franţa, Italia, Olanda, Germania, Statele Unite).

Strategia are în vedere necesitatea unui consum raţional de energie şi utilizarea diferitelor resurse de energie primară, în funcţie de cele existente pe piaţa internă şi de posibilitatile de asigurare de pe cea externă. Strategia cuprinde un pachet de programe elaborate conform principiului planificării integrate a resurselor, care ţine seama de necesitatea satisfacerii cererii pieţei şi de realizarea, în orice moment, a echilibrului consum-producţie de energie electrică cu asigurarea protecţiei mediului natural şi intereselor vitale importante ale omului începând cu impactul negativ posibil al activităţii energetice, altfel spus cu asigurarea unei securităţi energetice.

Sectorul energetic are o importanţă vitală pentru dezvoltarea economică şi socială şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei. Asigurarea alimentării cu energie în volum suficient şi accesul larg la serviciile energetice este o exigenţă de bază în numeroase ţări. Obiectivul strategic general al ramurii energiei electrice şi termice este satisfacerea imediată şi pe termen lung a cererii de energie electrică şi termică, la un preţ cât mai scăzut, în condiţii de calitate şi siguranţă, cu limitarea impactului instalaţiilor energetice asupra mediului. Principalele obiective sunt:

• asigurarea necesarului de energie pentru activităţi social-economice, care să facă posibilă stabilizarea şi relansarea activităţilor economico-productive eficiente,

• folosirea cu prioritate a resurselor interne de energie primară (cărbune, potenţial hidroenergetic, combustibil nuclear),

• reducerea costurilor prin optimizarea producţiei şi transportului de energie electrică, îmbunătăţirea performanţelor tehnice, reducerea consumurilor specifice şi a consumurilor proprii, creşterea productivităţii şi îmbunătăţirea managementului,

• tarifarea corespunzătoare a energiei electrice şi termice, astfel încât să fie stimulată utilizarea eficientă a energiei, să asigure acoperirea costurilor şi să genereze surse de finanţare pentru reabilitări şi dezvoltări de noi capacităţi,

• promovarea concurenţei în domeniul producerii energiei electrice şi termice, prin încurajarea apariţiei producătorilor independenţi, în special prin investiţii cu capital străin,

• reducerea impactului asupra mediului şi alinierea la standardele şi normele tehnice de protecţie a mediului, având în vedere condiţiile impuse de asociere la Uniunea Europeană,

• promovarea exportului de energie electrică în condiţii de eficienţă economică,

• realizarea unui cadru legislativ adecvat economiei de piaţă, care să încurajeze investiţiile şi să asigure premisele unei activităţi corespunzătoare, în condiţiile aderării la Uniunea Europeană şi la prevederile Tratatului Cartei Energiei,

• realizarea unei structuri organizatorice adecvate, bazate pe centre de cost şi profit, rezultată ca optimă pe baza studiilor ce se efectuează în prezent, inclusiv cu firme străine de consultanţă.

Utilizarea pe scară largă a energiei reprezintă o problemă acută pentru mediul înconjurător, sănătatea populaţiei şi a organismelor vii în general. În urma arderii combustibilului se degajă în atmosfera cantităţi mari de gaze şi alte substanţe nocive, care poluează aerul la nivel local, naţional şi regional, contribuind de asemenea la poluarea ecosistemelor. Unele substanţe, considerate gaze de seră, crează condiţii care contribuie la schimbarea climei, alte substanţe poluante sunt transportate cu aerul atmosferic pe distanţe lungi, producând prejudiciu sănătăţii oamenilor, resurselor funciare, acvatice şi silvice.

Programul de protecţie a mediului înconjurător are în vedere că România, în perioada 1990-1995, a aderat la o serie de convenţii internaţionale şi anume:

• prevenirea poluării atmosferice transfrontieră pe distanţe lungi (1991),

• protecţia stratului de ozon (1993),

• schimbările climatice (1994),

• protecţia cursurilor de apă transfrontiere şi, respectiv, utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (1995).

A fost promovată o nouă lege a protecţiei mediului (nr. 137/1995), care este aliniată la reglementările internaţionale similare. Prin programele de reabilitare şi investiţii propuse, se vor realiza lucrări de reducere a poluării la nivelul normelor naţionale, urmând ca pentru alinierea obiectivelor energetice la normele Uniunii Europene să fie realizate investiţii suplimentare, care să asigure încadrarea în norme a dozelor de radiaţii şi emisii.

Combaterea emisiilor în atmosferă depinde de eficacitatea producerii, transportării, furnizării şi utilizării energiei, de crearea sistemelor energetice ecologic inofensive. În Declaratia de la Sofia, aprobată de Conferinţa Miniştrilor “Mediul înconjurător pentru Europa” în 1995, în mod deosebit a fost accentuată necesitatea promovării politicii privind utilizarea efectivă a energiei ca o verigă care îmbină problemele ecologice cu cele energetice. În concordanţă cu această declaraţie, guvernele au aprobat măsuri pentru a atinge în 2010 un nivel mai înalt privind eficacitatea energetică.

Ideile cu privire la eficacitatea şi economisirea energiei, considerate ca pârghii importante în domeniul protecţiei mediului, de asemenea şi alte direcţii de combatere a poluării de la obiectivele energetice, sunt reflectate într-un şir de tratate internaţionale şi declaraţii. Acordul pentru Carta Energetică şi Protocolul privind eficienţa energetică şi aspectele ecologice, Protocolul de la Kyoto şi Convenţia CEE ONU asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanţe lungi cu Protocoalele anexate, impun ţărilor care le-au ratificat să-şi asume obligaţii legislative, inclusiv promovarea politicii privind eficacitatea şi conservarea energiei.

Carta Energetică Europeană a fost elaborată ca declaraţie politică în scopul stimulării colaborării între Est şi Vest în domeniul energeticii şi reprezintă este document multilateral juridic obligatoriu, dedicat colaborării interguvernamentale în sectorul energetic. Principiile acesteia se referă la colaborarea ţărilor în domeniile transportului şi comercializării energiei, investiţiilor, eficacităţii energeticii şi soluţionarea litigiilor. Acest document contribuie la aplicarea standardelor internaţionale recunoscute privind dezvoltarea durabilă şi practica privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător. Conform acestui acord eficacitatea energetică se consideră o pârghie importantă pentru atingerea scopurilor propuse, prin:

• colaborare în cadrul realizării unei dezvoltări durabile şi respectarea normelor ecologice internaţionale,

• ridicarea nivelului de informare a populaţiei privind consecinţele producerii energiei,

• schimb de informaţii ştiinţifice şi cercetări privind tehnologiile, practica şi procedeele care reduc impactul negativ asupra mediului şi contribuie la eficacitatea energetică,

• schimb de informaţii privind metodele şi tehnologiile ecologice fundamentate şi economic eficiente în politica energetică.

Scopul principal al politicii naţionale în energetică îl constituie asigurarea dezvoltării social-economice a ţării prin asigurarea eficientă, stabilă şi inofensivă cu energie, cu cheltuieli minime, pentru producerea, transformarea, transportarea şi consumul agenţilor termici, cu un nivel de impact asupra mediului tehnologic convenabil. Măsurile pentru promovarea acestor obiective pot fi grupate astfel:

• măsuri politice: acte legislative şi normative, instrumente economice, activităţi informative, etc. ;

• măsuri privind reglementarea utilizării resurselor energetice: conservarea energiei şi eficienţa energetică, structura resurselor energetice ;

• măsuri tehnologice: utilizarea altor tipuri de combustibil, epurarea combustibilului, tehnologiile avansate de incinerare, modificarea proceselor de ardere, procesarea gazelor de evacuare şi epurarea acestora, metode raţionale de gospodarire (deservirea la timp, controlul eficient etc.) ;

• măsuri cu caracter structural: dezvoltarea sistemelor de alimentare cu caldură centralizate, reducerea consumului de combustibil, etc.

Politica în domeniul eficienţei energetice şi conservării energiei trebuie să asigure utilizarea eficientă a resurselor, care sunt limitate. Aceasta contribuie la creşterea eficienţei economice şi ecologice, a siguranţei şi securităţii alimentării cu energie. Promovarea politicii privind creşterea efecienţei energetice şi conservarea energiei în sectorul energetic poate contribui la dezvoltarea durabilă, la folosirea eficientă a resurselor. În acest scop sunt necesare:

• determinarea direcţiilor principale ale politicii în domeniul eficienţei energetice din punct de vedere strategic, organizaţional, economic şi tehnologic ;

• perfecţionarea programului naţional privind conservarea energiei pentru perioada următoare, cu includerea soluţiilor concrete argumentate pentru creşterea nivelului efecienţei energetice, evidenţiindu-se priorităţile naţionale şi prevederile tratatelor internaţionale şi declaraţiilor, la care România este parte ;

• implementarea prevederilor planului de acţiuni pentru reducerea emisiilor de gaze în sectorul energetic, care se referă la eficienţa energetică.

Ţinând cont de situaţia creată în domeniul protecţiei mediului, îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei, îndeplinirii оbligaţiilor ţării noastre în cadrul tratatelor internaţionale la care este parte, trebuie să se realizeze armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană. Pentru realizarea prevederilor actelor legislative şi normative naţionale şi tratatelor internaţionale, la care România este parte, se impune continuarea cercetărilor în sectorul energetic prin aprofundarea cercetărilor ştiinţifice de evaluare a impactului activităţii energetice asupra mediului.

Programele de cercetare-dezvoltare în domeniul energetic sunt concentrate pe realizarea obiectivelor strategice ale ramurii, pe termen scurt şi mediu, prin asistarea producătorilor, consumatorilor, a celorlalţi agenţi economici implicaţi, cu soluţii, echipamente, materiale, tehnologii şi proceduri performante, în vederea creşterii disponibilităţii, reducerii costurilor şi creşterii siguranţei în alimentarea cu energie electrică şi termică, iar pe termen lung prin promovarea unor tehnologii "curate", neconvenţionale, cu eficienţă ridicată şi impact redus asupra mediului ambiant.

Programul privind pregătirea ramurii energiei electrice şi termice în vederea aderării României la Uniunea Europeană are ca scop principal încadrarea politicii energetice naţionale în politica energetică a Uniunii Europene. Principiile avute în vedere pentru atingerea acestui scop sunt următoarele:

• dezvoltarea şi restructurarea sistemului electroenergetic românesc, care să permită interconectarea sa la sistemele electroenergetice ale ţărilor din Uniunea Europeană,

• atingerea unor indicatori tehnici şi de siguranţă în funcţionare, conform cerinţelor Uniunii de Coordonare a Producerii şi Transportului Energiei Electrice (U.C.P.T E.),

• creşterea eficienţei economice şi apropierea indicatorilor specifici de eficienţă economică de valorile celor realizaţi în ţările Uniunii Europene,

• perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional, care să permită concertarea şi cooperarea factorilor decizionali şi a celorlalţi participanţi la elaborarea şi implementarea politicii energetice,

• dezvoltarea şi restructurarea sistemului electroenergetic românesc, care să permită interconectarea sa la sistemele electroenergetice ale ţărilor din Uniunea Europeană,

• armonizarea cadrului fiscal şi comercial în scopul realizării unei pieţe europene integrate a energiei,

• luarea din timp a tuturor măsurilor de securitate nucleară,

• eficientizarea din punct de vedere energetic a economiei şi, în primul rând, a industriei.

Eficienţa energetică are un impact esenţial asupra competitivităţii economice, ameliorarea ei impunând adoptarea unui program complex, care să promoveze instrumentele economice adecvate şi, totodată, sensibilizarea consumatorilor de energie pentru inţelegerea superioară a conceptului şi implementarea lui voluntară.

În vederea elaborării în ţara noastră a unei strategii în domeniul energiei pe termen lung, pentru perioada 2005-2015, în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene în acest domeniu, se impune cunoaşterea principalelor direcţii ale ACQUIS-ului comunitar la capitolul energetic.

Atingerea obiectivelor majore ale politicii Uniunii Europene în domeniul energetic (siguranţa alimentării cu energie, sisteme de energie competitive şi protecţia mediului înconjurător), presupune realizarea în cadrul ACQUIS-ului comunitar, în principal, a următoarelor:

• utilizarea raţională şi conservarea energiei,

• producerea combinată de căldură şi electricitate - cogenerare,

• asigurarea rezervelor de petrol şi gaze naturale,

• formarea unei pieţe unice de energie în Europa,

• utilizarea biocombustibililor şi a hidrogenului în transporturi,

• cercetarea şi dezvoltarea tehnologică durabilă,

• implementarea strategiei din "Cartea Verde" în vederea obţinerii de "energie inteligentă pentru Europa",

• controlul creşterii cererii de energie,

• gestionarea dependenţei în alimentarea cu energie,

• gestionarea deşeurilor radioactive.

Cunoscând că în prezent piaţa liberă de energie reprezintă 33%, stocurile de combustibil pentru perioade de criză vor creşte de la 90 la 120 zile, integrarea în UCTE (Uniunea Coordonatorilor Transportatorilor de Energie) va fi recunoscută oficial în luna mai 2003 şi alte măsuri strategice, se apreciază că negocierile la capitolul "Energie" se vor finaliza pentru România în anul 2003.

Răspunsul publicat în această pagină a fost redactat de

Părinţii şi şefii nu-i alegi niciodată. - Victor Duţă

[ Structura sitului ][ Termenii de utilizare ][ Propuneri ]