Sursa de alimentare

Informaţii recomandate de Centrul pentru Dezvoltarea Creativităţii Studenţilor în Energetică

Universul Energiei 4 Resurse 4 Calculatoare 4 Componente   

Introducere

de Alexandru Bogdan Munteanu

După ce am scris Manualul de Asamblare a unui Calculator  am încercat să atrag atenţia asupra lui prin deschiderea unor discuţii pe două forumuri şi anume "Price.ro" şi "ComputerGames.ro". În ambele situaţii mi s-a atras atenţia că nu am acordat importanţa cuvenită sursei de alimentare şi că nu am subliniat faptul că trebuie cumpărată o sursă mai scumpă, pentru a nu avea probleme ulterior. Foarte mulţi forumişti se plâng că au probleme cu sursele ieftine, că acestea cedează, că produc resetări ale calculatorului, etc. Chiar şi eu am avut probleme cu sursa (ieftină, no-name) de la primul calculator, care după o perioadă lungă de vreme (aproape doi ani) în care nu mi-a creat neplăceri a început brusc să miroasă a ars. Mi-am dat seama că ventilatorul nu mergea şi atunci am demontat sursa, am curăţat-o şi am uns ventilatorul. Sursa a pornit şi de atunci a funcţionat bine, evident cu ajutorul unei întreţineri periodice. La actualul calculator nici măcar nu am lăsat să se termine garanţia şi am preferat să curăţ sursa (tot ieftină) în mod preventiv. Marea majoritate a utilizatorilor nu deschid însă sursa şi nu o curăţă periodic şi ca urmare aceasta cedează mai devreme sau mai târziu, iar ei dau vina pe faptul că sursa era ieftină şi că deci era normal să cedeze. Apoi se duc şi cumpără o sursă scumpă şi este posibil ca aceasta să funcţioneze fără întreţinere ceva mai mult timp, însă până la urmă va ceda şi ea.

Am dat acest episod mai lung pentru ca să subliniez faptul că pentru utilizatorii români de calculatoare ar fi extrem de interesant şi de instructiv un articol despre sursele de alimentare, articol scris de un specialist. Materialul ar trebui să fie scris pe înţelesul tuturor şi să conţină aspectele principale care îi interesează pe utilizatori. Mai mult, ar fi foarte interesant dacă ar fi comparate două surse, dintre care una scumpă (de exemplu "Antec") şi una ieftină ("no-name"). Două poze mărite ale celor două surse desfăcute şi câteva cuvinte despre piesele (transformator, etc.) aflate la interiorul surselor ar fi de ajuns. Ar putea fi adăugate şi câteva cuvinte despre funcţionarea unei surse de alimentare. De asemenea, ar putea fi explicate pe scurt specificaţiile tehnice înscrise pe carcasă (115/230 V; 60/50 Hz; 3,3 V; -12V; 28 A; 35A; etc.) şi precizat dacă aceste specificaţii diferă în funcţie de costul sursei. Preţul unei surse Antec este de câteva ori mai mare decât al unei surse obişnuite şi utilizatorii ar dori mai mult ca sigur să ştie care este părerea unui specialist cu privire la această diferenţă de preţ:

Părerea unui specialist ar cântări foarte mult şi în plus i-ar ajuta pe utilizatorii români să-şi distribuie bugetul mai bine între piesele pe care doresc să le cumpere atunci cînd decid să-si asambleze un calculator puternic şi în acelaşi timp stabil. Articolul ar avea succes instantaneu şi multi vor pune legături către el (eu însumi aş pune o legătură în prima pagină a Manualului de Asamblare  ) iar situl "Universul Energiei" ar deveni cunoscut rapid. Înainte de scrierea articolului se poate deschide o discuţie pe un forum (sau pe mai multe) pentru a se vedea eventual care sunt întrebările despre sursele de alimentare care îi "chinuie" cel mai mult pe utilizatorii români şi astfel articolul va putea să dea răspuns la cele mai importante întrebări. De asemenea, după scrierea articolului se poate deschide o discuţie pentru a afla părerile forumiştilor în legătură cu el.

Acest articol ar putea fi începutul unui şir de materiale care ar face situl "Universul Energiei" un popas de neocolit pentru cei care ar dori să afle mai multe despre sursele de alimentare, bateriile laptopurilor, consumul de energie electrică al unui calculator, etc. Sunt multe subiecte din domeniul energeticii care ar merita să fie tratate, însă eu m-am rezumat la legătura cu lumea calculatoarelor pentru că majoritatea internauţilor sunt interesaţi de ea, deci orice articol care ar lămuri nişte lucruri despre alimentarea calculatoarelor ar avea succes, iar acesta s-ar răsfrânge asupra sitului.

(document în curs de elaborare; va urma)



Carcasa şi sursa de alimentare : generalităţi, informaţii tehnice   


Furtuna de idei   

Cea mai copleşitoare forţă majoră sub presiunea căreia suntem uneori constrânşi să lucrăm este propria noastră conştiinţă. - Lucian Blaga


Atomz 
 
 

Structura sitului ]Termenii de utilizare ]Propuneri ]

Internet Free Zone Level 2

Adresa Web: http://
Reper temporal: Tuesday, 7 February 2012, 23:09:52 +0100 @965

Pagină generată de PHP 4.4.9 în aproximativ 0.102 secundă.