Orizonturi energetice româneşti spre Uniunea Europeană

Strategii prezentate pentru membrii Centrului pentru Dezvoltarea Creativităţii Studenţilor în Energetică


ing. Constantin RADU
director program MQM
SC Transelectrica SA

- Joi, 6 martie 2003 -


În vederea elaborării în ţara noastră a unei strategii în domeniul energiei pe termen lung, pentru perioada 2004-2015, în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene în acest domeniu, se impune cunoaşterea principalelor direcţii ale ACQUIS-ului comunitar la capitolul energetic.

Atingerea obiectivelor majore ale politicii Uniunii Europene în domeniul energetic (siguranţa alimentării cu energie, sisteme de energie competitive şi protecţia mediului înconjurător), presupune realizarea în cadrul ACQUIS-ului comunitar, în principal, a următoarelor:

Cunoscând că în prezent piaţa liberă de energie reprezintă 33%, stocurile de combustibil pentru perioade de criză vor creşte de la 90 la 120 zile, integrarea în UCTE (Uniunea Coordonatorilor Transportatorilor de Energie) va fi recunoscută oficial în luna mai 2003 şi alte măsuri strategice, se apreciază că negocierile la capitolul "Energie" se vor finaliza pentru România în anul 2003.


Furtuna de idei   

Popoarele fără libertate rămân la instincte. - Mihail Sadoveanu


Atomz 
 
 

Structura sitului ]Termenii de utilizare ]Propuneri ]

Internet Free Zone Level 2

Adresa Web: http://
Reper temporal: Monday, 21 May 2012, 07:34:11 +0200 @273

Pagină generată de PHP 4.4.9 în aproximativ 0.070 secundă.