Gânduri despre Centrul pentru Dezvoltarea Creativităţii Studenţilor în Energetică
ing. Constantin RADU
director program MQM
SC Transelectrica SA
- Luni, 6 ianuarie 2003 -
La numai câteva zile de la trecerea în anul 2003 m-am hotărât să transmit câteva "gânduri" care să apară pe site-ul Universităţii Politehnica Bucureşti al Clubului Creativităţii, în calitate de membru fondator. De la început am fost încântat să constat că din acest club fac parte specialişti cu experienţă în domeniul energetic, proaspeţi absolvenţi ai unor universităţi şi mulţi studenţi. Deoarece fac parte din cei care au trudit şi trudesc în acest domeniu de peste 34 de ani, vă rog să-mi permiteţi să sugerez câteva "gânduri" care să poată caracteriza activitatea acestui club:
- sclipirile nu pot apare decât dacă se bazează pe cunoştinţe solide,
- experienţa trebuie comunicată şi valorificată,
- experienţa combinată cu tinereţea va impinge societatea spre progres,
- armonia între experienţă şi tinereţe va duce cu siguranţă la maximum de eficienţă,
- creativitatea poate fi învigorată prin cunoştinţe complexe şi profunde,
- genii au fost si vor mai fi, dar creativitatea se bazează pe multă, foarte multă muncă,
- competenţa vă menţine, creativitatea vă permite să urcaţi treaptă cu treaptă,
- cu cât ştii mai mult iţi dai seama că ştii mai puţin,
- sistemul energetic este pentru economie similar cu sângele pentru corpul uman.
Personal omagiez înaintaşii pentru ceea ce au făcut, respect pe cei care în prezent gândesc viitorul şi mă închin în faţa celor care-l construiesc.
Dragi studenţi, voi fi onorat dacă mă veţi ajuta să vă împărtăşesc din experienţa acumulată în domeniul energetic.
|
|
|
|
Există unele lucruri frumoase care păstrează mai multă strălucire când rămân imperfecte decât când sunt desăvârşite. - François De La Rochefoucauld |
[ Structura sitului ]
![]()
Adresa Web: http://
Reper temporal: Monday, 21 May 2012, 07:30:39 +0200 @271
Pagină generată de PHP 4.4.9 în aproximativ 0.092 secundă.